Lost In Space - un fel de Earth 2 mai slab

După ce am văzut mai mulți oameni de pe socialul meu că menționau serialul ăsta, am băgat sâmbătă seara un scurt binging că și așa aveam capul în pioneze. Aseară am apucat să îl termin așa că mă încumăt să punctez pe blog câteva gânduri despre el.

Hoinaru zice că serialul are toate șansele să devină unul important, eu tind să mă îndoiesc. În câțiva ani unul dintre noi o să aibă dreptate, dar până atunci hai să zic de ce nu cred că Lost in Space va prinde: toți naufragiații pe planeta aia necunocută sunt niște mârlani înfumurați cu care nu poți să simpatizezi. Poate că mai închideam ochii la cantitatea record de ghiolbanism spațial dacă povestea nu plesnea peste degete orice formă de credibilitate sub forma logicii și a fizicii.

Eu în zece ore de Lost in Space n-am găsit un personaj care să nu mă irite până la punctul în care i-aș face vânt pe marginea prăpastiei. Primul pe listă e robotul care aduce mai mult cu o Dacie 1310 căreia îi repari cureaua ruptă a alternatorului cu niște dres de damă decât cu ceva tehnologie extraterestră avansată. Apoi la scurtă distanță e mama copiilor care e de un optimism imposibil de atins fără ceva droguri de bună calitate. Undeva acolo e și personajul negativ care trebuie să fie negativ pentru că trebuie, total gratuit.

Cumva serialul mi-a adus aminte de Earth 2 - serialul ăla de prin anii 90 cu oamenii pământului - iar asta nu e cine știe ce compliment. Earth 2 n-a rupt cine știe ce recorduri de audiență și de asta a fost și închis după 2 sezoane. Cam ce s-ar putea întâmpla și cu Lost in Space după cum se așterne sezonul 2.  Fără să intru în prea multe spoilere, finalul primului sezon este unul clasic hollywoodian care dacă s-ar întâmpla în realitate ar anunța un sezon ultra scurt de doar 30 de minute până când toată lumea e moartă. Dar poate sunt eu prea exigent cu telenovelele mele spațiale.

Până atunci, merge de văzut ce e cu tot hype-ul ăsta. Măcar ca să urăști serialul, că și ăsta e un trend important în cultura internetului.