Mă uitam la un documentar despre dopajul în ciclism și *puf* apare Putin

Pentru ca tot am pierdut cu succes aproape toate clasicele de primăvară, sâmbătă aveam chef să văd un documentar despre ciclism. Scriu cycling pe Netflix și îmi apare unul apărut în 2017 despre care nu auzisem nimic. Am strâmbat din nas când am văzut că are 2 ore, dar am zis că îl eșalonez în mai multe zile libere.

Icarus este foarte bun pe zona de dopaj, dar mai puțin bun pe zona de ciclism. El și-a dorit să fie unul, dar ca toate lucrurile în viață, a apărut un rus și a stricat jucăria. Povestea e cam așa: gigelul care a făcut documentarul a participat la cea mai dură cursă de ciclism pentru amatori și a ieșit pe locul 14 pe bune. După cursă s-a întrebat oare pe ce loc ar putea să iasă dacă era dopat, așa că a ajuns cumva să încropească un program de dopaj cu directorul laboratorului rusesc de testare anti doping.

Și dacă n-ai urmărit în detaliu scandalul cu sportivii ruși și sistemul național de doping pentru Olimpiade, e mai bine să te oprești acum și să îi dai play documentarului. Urmează niște spoilere, iar cele 2 ore de documentar sunt suficient de antrenante încât poate e mai bine să descoperi așa scandalul.

Pentru cei de care sunt la curent cu cele întâmplate acum câțiva ani, directorașul de care vorbesc este chiar cel de la care a băgat tăvălugul în viteză când scandalul începuse să se contureze prin 2013-2014. Băi ce mică e lumea!

Cel mai amuzant-interesant lucru din tot documentarul nu sunt detaliile sistemului rusesc de dopaj ci încercarea nereușită a gigelului de a urca în clasament prin doping. A reușit să iasă cu 10 locuri mai rău dopat ca la carte decât atunci când era curat. Asta e urma de speranță pe care mi-a solidificat-o Icarus. Ciclismul e atât de complex că mai trebuie să ai și noroc. Nu doar EPO în tine.

Altfel m-am uitat la Paris–Roubaix în ziua următoare.