Treceți la conținutul principal

Arta subtilă de a nu da o dracu' - de Mark Manson


Nu știu dacă e din cauza ploilor de afară, dar pe Internetul meu toată lumea pare că are o grămadă de timp liber să se certe pe cele mai insignifiante motive. Ieri era vorba despre plăcuțele suedeze de înmatriculare și political correctness-ul care ne va îngropa, că protestele pașnice n-au niciun viitor și că până la urmă tot cu nițică violență se face treaba. Ba nu. Ba da. Și tot așa de dimineața până seara.

Întâmplător, situația asta mi-a adus aminte de o carte de self development care în româna Google Translatiană s-ar traduce ca titlul însemnării ăsteia: The Subtle Art of Not Giving a F*ck. Carte care într-un mod surprinzător vorbește destul de mult despre ce ar trebui să give a fuck, iar ce se întâmplă acum pe rețelele sociale nu pică în categoria asta. De ce?

Pentru că autorul tot insistă pe ideea asta cretină că ar trebui să depui efort și pasiune pentru a căuta fericirea doar în lucrurile pe care le poți controla direct. Tot ce nu ține de tine nu are cum să te facă vreodată fericit cu adevărat pentru că motive. 

Acum, eu văd o legătură cu ce se întâmplă pe Internet zilele astea și ce scria în cartea asta. Observ extrem de mult efort digital depus de niște oameni inteligenți pentru a convinge alți oameni inteligenți că părerea lor este mai bună/corectă, efort pe care sincer aș prefera să îl văd în acțiuni concrete.

De bine de rău, gigelul din Suedia a reușit să transmită un mesaj destul de sus cu niște vanity plates, lucru pe care nici cei pro/anti protestului sub steagul political correctness-ului n-au prea reușit până acum. Decât să ne certăm că e bine sau e rău, mai bine am depune tot efortul ăla în niște proiecte personale care să fie noul număr suedez. Asta așa pentru cei care nu cred că o societate se schimbă cu niște statusuri de Facebook postate de pe canapea.

Dar e greu. Pentru că asta ne lasă deschiși eșecului sau a succesului. Nu știu care dintre ele e mai rău. E mai simplu să comentăm de pe margine. De pe bloguri. Știu, vinovat sunt și eu de asta. Noroc că nu prea am timp și răbdare să mă cert pe Internet.

Comentarii

Populare pe blog în ultima săptămână

The Irishman: hai un opt din zece

Cuprins de o neașteptată mândrie națională, aseară m-am uitat la "The Irishman". Mai mult forțat pentru că m-am convins că nu sunt în target după ce am citit vreo câteva review-uri. Cu toate astea am cedat într-un moment temporar de slăbiciune. Patru ore jumătate mai târziu eram la fel de entuziasmat de film ca în momentul în care am apăsat play.

De ce?

Pentru că subiectul filmului nu e ceva ce m-a pasionat vreodată. Am văzut și eu ca tot omul seria The Godfather și ceva Sopranos, ba chiar am și jucat niște Mafia la viața mea, dar nu pot spune că am făcut vreo pasiune pe subiectul ăsta.

Poate și din cauza aceasta mi se pare că filmul a fost mai încet decât ar fi trebuit să fie sau mai bine spus că a durat semnificativ mai mult decât poate era necesar. Raportat la un film de cinematograf. Și asta mi se pare că toată lumea greșește prin review-uri: îl compară cu ceva ce ar vedea la cinema.

The Irishman mi s-a părut că a fost de la început gândit pentru Netflix. Pentru văzut ac…

Prăjeală românească

Am citit (link) despre producțiile record de ulei alimentar reciclat în supermarketurile Auchan și m-am crucit. Cred că s-au crucit și ei

10 000 litri de ulei alimentar colectat pentru reciclare în toate cele 33 de magazine. Prag pe care sperau să îl depășească la sfârșitul lui 2020!!!

De fapt le-a luat doar 5 săptămâni să treacă de 10k după ce au extins programul în toată țara și au avut o campanie care oferea produse pentru fiecare 0.5 litri de ulei adus pentru reciclat.

Vă dați seama câte șnițele cu cartofi prăjiți și-au dat viața pentru a atinge performanța asta?

Eu cred că mă chinui de 2-3 ani să umplu un borcan de 750 ml cu ulei alimentar și nu prea îmi iese treaba. Am ajuns la performanța de mi-a și expirat o sticlă de ulei de floarea soarelui după o chinuitoare vacanță prezidențială de vreo doi ani.

În rest, să trăiască tigăile anti-aderente cumpărate la Black Friday-uri. Două-trei-picături de ulei și mi-am făcut treaba. Când am chef să o ard arogant scot grill-ul electric ș…

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

Eu nu.

Până azi de dimineață credeam că asta e normalitatea serviciului. Pentru că de fapt de asta plătești taxa aia de livrare pentru a scăpa de căutat mărunt prin casă. Faci comanda, îți ajunge acasă, zici mulțumesc și gata.

Dar simt cum mă îngrop încet-încet. După ce că nu las bacșiș la serviciile astea ce au incluse taxe de livrare, atunci când las la alea cu livrare gratuită o fac sub forma a câtorva lei - cam 5% din comandă.

Îmi dau seama că sunt o persoană îngrozitoare, dar nu prea înțeleg de ce trebuie să recompensez pe cineva că și-a făcut treaba pentru care a fost plătit - direct din taxa de livrare sau din salariul pe care îl primește de la take away.

Înțeleg că dacă i-am complicat viața celui care livrează și implicit i-am mâncat mai mult timp decât necesita comanda este de obraz să recompensez timpul acela extra pe care l-a pierdut cu mine, dar altfel de ce i-aș lăsa bacșiș?

Ca să fiu sincer, până să îl văd pe Marius de la bucharestBIKEtraffic primind 5 lei la prima coma…