Cred că cea mai mare performanță a anului, cel puțin din punctul meu de vedere, a fost că nu m-am apucat să cert pe Internet un copil de 16 ani. Pe bune! Anul ăsta a fost atât de tâmpit încât calitatea anului cred că a fost să te întrebi dacă un idiot ar posta sau nu asta pe pagina lui înainte să apeși publish.
Probabil că din cauza asta am și postat atât de puțin pe tot ce înseamnă social media anul ăsta. De multe ori singurele opțiuni păreau să fie cursa fără obstacole și griji a like-uri sau maratonul hate-ului. Cum amândouă mă oboseau, am preferat să privesc cu pasivitate cum dramele au venit și au plecat la fel de repede.
Dacă stau puțin să rumeg puțin, cred că de fapt calitatea anului a fost să ai timpul necesar pentru a depune aceste eforturi colosale online de a demonstra unor necunoscuți că ai dreptate. Toată lumea are acum dreptate. Sau dacă nu are dreptate, măcar are o scuză suficient de spectaculoasă încât să se ierte faptul că de data asta n-a avut dreptate.
Ca să fiu sincer, nu cred că am auzit mai mult de o duzină de „am greșit, îmi pare rău”-uri anul ăsta. Iar incapacitate asta de îți cere scuze te înrăiește. Te face să te agăți de orice chichiță pentru a demonstra că nu ești un idiot. Iar abia atunci o dai în ridicol.
În ridicolul ăla în care te apuci să înjuri un copil și să îl faci cu ou și cu oțet doar pentru că a zis ceva cu care nu erai de acord. La treizeci și ceva de fucking ani tu nu ai o tehnică de a trece peste atunci când se demonstrează că nu ai dreptatea supremă.
E clar că nu este atât de rău în România de avem atâtea panseluțe care au crescut și au înflorit în ultimul sfert de secol. #frumi #thisismylife
După ce că suntem o țară de asistați sociali, se dovedește că suntem și de asistați emoționali.
Excelent.
Probabil că din cauza asta am și postat atât de puțin pe tot ce înseamnă social media anul ăsta. De multe ori singurele opțiuni păreau să fie cursa fără obstacole și griji a like-uri sau maratonul hate-ului. Cum amândouă mă oboseau, am preferat să privesc cu pasivitate cum dramele au venit și au plecat la fel de repede.
Dacă stau puțin să rumeg puțin, cred că de fapt calitatea anului a fost să ai timpul necesar pentru a depune aceste eforturi colosale online de a demonstra unor necunoscuți că ai dreptate. Toată lumea are acum dreptate. Sau dacă nu are dreptate, măcar are o scuză suficient de spectaculoasă încât să se ierte faptul că de data asta n-a avut dreptate.
Ca să fiu sincer, nu cred că am auzit mai mult de o duzină de „am greșit, îmi pare rău”-uri anul ăsta. Iar incapacitate asta de îți cere scuze te înrăiește. Te face să te agăți de orice chichiță pentru a demonstra că nu ești un idiot. Iar abia atunci o dai în ridicol.
În ridicolul ăla în care te apuci să înjuri un copil și să îl faci cu ou și cu oțet doar pentru că a zis ceva cu care nu erai de acord. La treizeci și ceva de fucking ani tu nu ai o tehnică de a trece peste atunci când se demonstrează că nu ai dreptatea supremă.
E clar că nu este atât de rău în România de avem atâtea panseluțe care au crescut și au înflorit în ultimul sfert de secol. #frumi #thisismylife
După ce că suntem o țară de asistați sociali, se dovedește că suntem și de asistați emoționali.
Excelent.
Tine fruntea sus, in 2020 va fi mai bine :)
RăspundețiȘtergereFiecare e din ce în ce mai bun. Sunt optimist.
ȘtergereLa Multi Ani 2020! Multa sanatate si multa bafta mai departe!
RăspundețiȘtergere