Treceți la conținutul principal

Review film: Thor 2 - Intunericul

Aseara in randul 6 la Romtelecom IMAX asteptam cu interes relativ scazut sa vad noul Thor. Primul a fost destul de meh (link la review) pentru ca ii lipsea maturitatea unui film cu supereroi - concluzionam eu glorios. Asa ca ieri m-am dus mai mult pentru ca sunt fan al filmelor de gen.

Noul Thor este mult mai bun ca cel din 2011. Mai amuzant, mai sarcastic, mai demn pentru un zeu al fulgerelor.


Povestea este destul de buna si nu bate pasul pe loc prea mult. 3D-ul este decent si util pentru genul asta de film, desi nu reprezinta o intreaga bila alba pentru experienta generala - poate doar un sfert spre jumatate de bila.

Glumele au fost bune si sala plina ochi a ras cu pofta de cateva ori. S-a si aplaudat, desi nu inteleg de ce - nu aterizam nicaieri. Daca e sa tragem o linie, eu zic ca merita vazut chiar si de cei ce nu sunt Marvel fans. Este usurel, iar cele 2 ore trec destul de repede si placut.

Fara sa va dau spoilere, am vreo 2-3 lucruri de spus. The Avengers sunt niste marlani: puteau sa dea si ei o mana gratuita de ajutor. Inteleg ca iti trebuie bani buni sa ii reunesti, dar macar acolo o maslina puteau sa dea si ei de obraz.

Nu plecat dupa generic. Mai sunt vreo 2 secvente de vreo 6-7 minute care te pregatesc pentru Thor 3 si poate Avengers. Eu am plecat dupa prima secventa pentru ca ... pitong. Cine a mai pomenit 2 secvente dupa credits?

Imi place foarte mult cum se negociaza acum contractele pentru sansa de a aparea in filmul urmator: iti iau personajul ostatec si daca ceri prea multi $ .... poate foarte usor sa moara. Esti rezonabil si mai ieftinache ... ia uite ce evadare frumoasa ti-am pregatit in Thor 3 :))))

Trailer:



interesant thumbnail al trailerului *smile*

Si cam asa se situeaza in acest moment rating-ul filmului:

7.7/10-IMDb
70%-Rotten Tomatoes

Bunicel!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În ultimul an am mers pe jos cam 2480 de km

Zilele astea s-a împlinit un an de când am început să port o brățară de fitness. E vorba de un Garmin Vivofit 2 pe care nu l-am dat niciodată jos în ultimele 365 de zile - doar de curiozitate de a vedea cât merg pe jos într-un an. Răspunsul a fost puțin dezamăgitor:

Cam 2480 de kilometri parcurși pe jos într-un an.

Zic dezamăgitor pentru că speram să trec de 2500 până când scriu însemnarea asta.

Aplicația a contorizat doar vreo 2430 pentru că vreo 5-6 zile extrem de active au reprezentat erori de sincronizare și tot ce am făcut în zilele respective s-a pierdut în neant. Estimez eu că e vorba de vreo 50 de kilometri maxim.

În rest, cam așa arată treaba ca în imaginea de mai jos. Trei milioane și ceva de pași, o medie de 6.8 kilometri parcurși zilnic pe jos și un record de aproape 18 km într-o zi călduroasă de mai.


Problema este că deși valorile par mari, cu siguranță peste media bucureșteană, realitatea e că denotă sedentarismul modern. Citeam acum ceva vreme un studiu similar făcut p…

Deschidere: Shoteria Stația Fantastică

Generația nouă de petrecăreți din Centrul Vechi a dat naștere unui concept interesant: fast bar-ul. Locul unde ajungi să bei ceva cu niște prieteni înainte de poposi într-un club. Așa de încălzit puțin și de intrat în spiritul de petrecere. E locul unde n-ai scaune să te parchezi la povești sau să zăbovești cu orele. Totul e pe repede înainte.

E suficient să ajungi o seară în Shoteria 1 - Stația de primă alcoolizare - să simți pe pielea ta cât de bine a prins. Grupuri și grupuri de oameni care vin să dea un shot - două înainte de a se duce regulamentar la 23:00 în club. Ajută și faptul că au varietate de shot-uri pentru toate gusturile, așa că nu mare e mirarea să vezi grupuri de fete cot la cot shot la shot cu grupuri de băieți.

Lucrurile au mers atât de bine în ăștia 2 ani de Shoteria 1 încât vineri au mai deschis un loc. De data asta s-au concentrat pe long drinks sau shotail-uri cum le zic ei. Un loc puțin mai măricel ca primul, dar sub același concept-umbrelă. Un loc unde să pet…

S-a întâmplat nefăcuta: Chefi la cuțite e mai digerabil ca MasterChef

Nu credeam că o să zic asta vreodată, dar Chefii la cuțite s-au transformat încet, încet într-un fel de Top Gear culinar. Prietenia dintre ei a început să își spună cuvântul și întreg show-ul a devenit mult mai ușor de digerat chit că nu este produs la nivelul calitativ MC.

Între timp au renunțat și la jignirile gratuite, doar de dragul de a fi, așa că întreaga experiență este una care binedispune. Știu că elitismul culinar își face cruce în acest moment, dar nici Chefii și nici MasterChefii n-au emisiuni care să aibă legătură cu gătitul.

M-am uitat la 4 episoade și nici snopit în bătaie moldovenească n-aș putea să îmi aduc aminte de vreun preparat care m-a impresionat sau o tehnică pe care am deprins-o.

Emisiunile sunt pe zona pur de entertainment, iar Chefii fac asta mai bine printr-o carismă tip grup de prieteni. Chit că e pe glume de cartier, recunosc că m-am uitat și am râs de multe ori la emisiunea lor. E posibil ca ăsta să fie un prin semn de stockholm syndrome.

Cu toate asta …