Treceți la conținutul principal

Devalorizarea Like-ului - o poveste cu final fericit

Pe internet gasesti doua tipuri de oameni: cei slobozi la like-uri si hoarderii de interactions. Daca pe prima categorie o recunosti usor, fiind cei care au interpretat ad litteram imi place si il folosesc de fiecare data cand chiar le place ceva, a doua categorie isi are radacinile in perioada comunista a Facebook-ului.

Atunci cand stateai la coada cu orele ca se zvonea ca se bagau share-uri proaspete sau atunci cand puneai fiecare like deoparte pentru ca poate avem nevoie de el mai incolo. Cu astfel de traume, e greu sa greu sa ii dezveti si sa le explici ca acum share-ul se gaseste pe toate drumurile si nu trebuie sa traga de like-ul ala vechi de 20 de ani.




Oamenii astia folosesc Like-ul ca pe o moneda pretioasa de schimb. In subconstient stiu ca au acces la un numar finit, asa ca practic fiecare interactiune trebuie sa conteze. Sa stie ca s-a dus pe ceva bun. Pe ceva ce merita.

Doar la sarbatori si ocazii speciale scot like-urile ala bune pe masa. Le dau cu placere atunci, dar niciodata nu te vor lasa sa uit faptul ca le-au scos special pentru tine si ar fi bine sa apreciezi asta. Au senzatia ca Like-ul lor este al mai cu mot, si chiar daca se pierde intr-o salata de beouf de interactiuni, tot il considera pe al lor cel mai pretios.

Cum poti sa te intelegi cu astfel de oameni, acum cand succesul se masoara in productii record la hectar? Cum poti sa le explici ca nu strica sa fie mai darnici de mana? Sa aprecieze capitalismul si like-urile ieftine din China care se gasesc la fiecare colt de internet?

Nu poti. Iti zic din proprie experienta pentru ca eu sunt un hoarder de interactiuni. Se invechesc si se strica Like-urile, dar le tin acolo ca poate candva in viitor o sa am nevoie de ele. Like-uri vechi de Facebook, like-uri noi de Instagram, pe toate le tin acolo in speranta ca poate candva voi avea nevoie de ele.

Nu doar ca le dramuiesc cu grija de fiecare data cand folosesc unul, dar am si pretentia ca persoana care primeste Like-ul meu neconditionat sa aprecieze faptul ca tocmai EU i-am dat acest lucru. Eu care se stie ca nu fac risipa de interactiuni (dupa 5-6 ani de urmarit doar 100 de oameni pe Twitter, de cateva zile am facut o aroganta: urmaresc 101).

Adevarul este ca tot acest joc e doar in capul meu. In realitate nu intereseaza pe nimeni cat de pretios este Like-ul meu - mai ales ca se pierde undeva intre alte sute. Persoana caruia ii este adresat probabil nici nu a constientizat ca l-a primit. In plus, in efemeritatea social media, Like-ul meu se pierde instant intr-un taram umblat doar de stalker-ii care dau din greseala Like la o poza de acum doi ani...

Totusi, intreaga poveste are un final aproape fericit. Incerc sa ma tratez. Zilnic incerc sa scot cateva interactiuni din tolba, interactiuni pe care le risipesc pe lucruri chiar faine. Nu stiu daca chiar o sa ma credeti, dar pe Twitter chiar intentionez sa mai urmaresc cateva zeci de conturi - doar ca acum nu sunt inca hotarat pe care.

Dar despre asta e vorba. In super era share-urilor si a like-urilor, mai sunt si oameni ca mine. Si cred ca suntem multi care dam dovada de snobismul asta ca Like-urile noastre canteresc mai mult ca ale altora. Nu stiu de altii, dar eu incerc sa ma schimb pentru ca ani de zile de experimente mi-au dovedit contrariul: traficul si Like-urile chiar conteaza.

Comentarii

Populare în ultima săptămână

O plimbare prin Bucuresti in 1993

Am dat întâmplător pe YouTube de video-ul de mai jos și m-am uitat captivat la cele 36 de minute de plimbat prin jumătate de București. Ceva ce azi, 26 de ani mai târziu, intră în zona legendelor urbane.

Dar să nu fiu absurd, un sfert de secol nu e o perioadă de timp neglijabilă. Cu siguranță optimiștii vor vedea bunăstarea așternută peste Capitala în tot acest timp, la fel cum pesimiștii vor spune ca de fapt nu prea s-au schimbat atât de multe lucruri încât să nu mai recunoști orașul.

Și cred că e un lucru care ține de vârstă. Pe YouTube ăi mai tineri tindeau să fie mai des în prima categorie, iar ăștia mai bătrâni în a doua.

Să ne întoarcem totuși la clip.



Ziceți și voi: s-a schimbat suficient de mult orașul în tot acest timp?

ps. Deși seamănă, în locul pasagerului nu e Florin Călinescu.

Lași bacșiș la Uber Eats? Foodpanda? Glovo?

Eu nu.

Până azi de dimineață credeam că asta e normalitatea serviciului. Pentru că de fapt de asta plătești taxa aia de livrare pentru a scăpa de căutat mărunt prin casă. Faci comanda, îți ajunge acasă, zici mulțumesc și gata.

Dar simt cum mă îngrop încet-încet. După ce că nu las bacșiș la serviciile astea ce au incluse taxe de livrare, atunci când las la alea cu livrare gratuită o fac sub forma a câtorva lei - cam 5% din comandă.

Îmi dau seama că sunt o persoană îngrozitoare, dar nu prea înțeleg de ce trebuie să recompensez pe cineva că și-a făcut treaba pentru care a fost plătit - direct din taxa de livrare sau din salariul pe care îl primește de la take away.

Înțeleg că dacă i-am complicat viața celui care livrează și implicit i-am mâncat mai mult timp decât necesita comanda este de obraz să recompensez timpul acela extra pe care l-a pierdut cu mine, dar altfel de ce i-aș lăsa bacșiș?

Ca să fiu sincer, până să îl văd pe Marius de la bucharestBIKEtraffic primind 5 lei la prima coma…

Reciclatul e pentru fraieri

Au trecut mai bine 3 ani de când mi-am propus să reciclez tot ce se poate recicla. Trei ani de reciclare selectivă și mers aproape lunar la pubele din cartier. Ani în care mi-am dat seama că trebuie să fii destul de fraier să faci asta în Sectorul 4 al Capitalei.

Pe la început aveam pubelele peste bulevard la vreo 450 de metri de bloc. După vreo trei-patru luni au dispărut și au apărut altele la vreo 600 de metri, tot pe partea ailaltă a bulevardului. Nicio problemă, am gamba frumoasă și pot să car sacul lui Moș Crăciun în spate. E mai greu cu sticlele de bere, dar fiecare viciu se plătește cumva.

Nu trece un an, iar REBU pierde contractul de curățenie în favoarea ADP-ului. Ce înseamnă asta pentru fraierică ăsta cu reciclatul? Păi timp de vreo jumătate de an nu mai există nicio pubelă de reciclare nicăieri în zonă/sector. Vreo două luni n-am avut nici coșuri de gunoi pentru că REBU a plecat ca o nevastă supărată din relația asta cu Sectorul 4, adică cu tot ce a avut și n-a avut.

Au f…