Treceți la conținutul principal

O boală de care suferă majoritatea scurtmetrajelor românești de animatie

Scurtmetrajele romanesti de la Animest 2016

Aseară m-am încărcat iar cu multă răbdare să văd ce minunății a mai produs școala românească de animație prezentă la Anim'est. Știam din anii precedenți că n-ar trebui să am așteptări prea mari, dar mi-am zis că poate anul ăsta este mai bine. N-a fost.

Primul scurtmetraj a fost o prăjeala maximă de aproape 18 minute la care cică s-a muncit 5 4 ani. Nu contest munca, judec doar lipsa unei povești ce aștepta să fie spusă în cele 7-8 stiluri diferite de animație folosită. Un fel de animație cu de toate care te lasă cu un regret după ce o savurezi. Stai și te uiți ca vițelul la poarta 9 și nu înțelegi ce a vrut să zică autorul.

Asta e boala de care au suferit majoritate animaților văzute aseară: animăm dar nu știm ce sau de ce. Ce am vrea să transmitem publicului. Care e povestea din spate. Sau dacă trăirea noastră ca autor e una care să rezoneze și cu alți oameni care sunt prea leneși să caute semnificații ascunse în opera noastră.

A fost atât de dezamăgitor ce am văzut că nici n-am putut să o judec pe doamna din fața mea care o bună parte din timp a ales să stea pe telefon scrollând de vreo 6-7 ori fără perspectivă prin același newsfeed neschimbat de Facebook.

Mie îmi place să cred că dacă tot te înhami la 3-6-8-60 de luni de lucru la acest proiect, ai în cap o finalitate care să fie entertaining. Care să aibă o logică ușor de dibuit de cineva care nu te cunoaște. Dar nu. Bătaia pe spate din partea prietenilor prea rușinați să zică băi, dar n-am înțeles nimic pare că este suficient pentru acești animatori aspiranți.

Este păcat și cumva cred că ar trebuie să le fie și rușine în momentul în care văd producțiile internaționale participante la Anim'est. Și aici nu vorbesc de animația în sine și cât de bine este sau nu făcută, vorbesc de concept. De poveste. De lucrul ăla care stârnește emoție. Ăsta ar trebui să consume mare parte din timpul efectiv de producție a scurtmetrajului. Nu munca de zilier în animație.

Poate citește cineva asta înainte să pornească următorul proiect de animație pentru competiția națională Anim'est din 2017. Mi-ar plăcea să nu-mi mai dau mental facepalm-uri la proiecția de anul viitor. Sau să aplaud de rușinea celor din sală. Aș vrea să mă ridic în picioare și să fluier ca un țăran. Să ma duc după proiecție să strâng mâna autorului și să îi zic Excelent făcut! Poate la anu...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Toate glumele alea despre millennials sunt adevărate

Din când în când mai apare câte un articol care ne pune în cârcă tot ce nu merge bine în lumea asta. Ba e vina noastră că nu vrem să cumpărăm case și preferăm să stăm în chirie. Ba că nu putem să ne convingem părinții să nu mai voteze ce votează pentru că nu avem respectul lor. Ba că nu avem acest respect că suntem generația care pleacă cel mai târziu d'acasă. Ba că nu avem șapcă și tot felul de bazaconii de gen.

Până aseară îmi spuneam bătrânii ăștia au luat-o razna și trebuie neapărat să găsească un țap ispășitor pentru consecvența cu care tot fac alegeri neinspirate, dar aseară mi-am dat seama că tot ce se spune e adevărat. Suntem o generație slabă.

Mă uitam aseară un reality show destul de tristuț față de ce oferă ProTv-ul în general, Ferma Vedetelor pe numele lui, unde două bucăți de millennials și-au luat bătaie de la doi aproape-pensionari rablagiți în două probe de îndemânare.

Două tipe în putere n-au fost în stare să bată o Rona Hartner operată la menisc în urmă cu două …

Am păcătuit pe Instagram, am dat în patima hashtag-urilor

Cam prin perioada când mă zbăteam să trec de 1000 de urmăritori pe Instagram, mi-a venit ideea asta creață de a vedea dacă abuzul de hash tag-uri are vreun efect long term asupra contului meu. Așa că m-am pus pe studiat problema și am răsfoit vreo două duzini de hashtag-uri pentru a vedea care e situația din teritoriu.

Stăteam bine de tot. Pozele erau o țâră mai artistice ca majoritatea celor prezente pe hash tag-uri, textele scrise nițel mai bine, viața cam tot p-acolo de spectaculoasă - mi-am zis că nu am cu să eșuez chit că nu puteam să pun un selfie-decolteu din când în când. Măcar asta să fie problema de plafonare când ajung la suta de mii de fani.

M-am pus pe treabă și am downloadat o aplicație de generat hash tag-uri și am început să fac combinații de n luate câte m ori de fiecare dată când mai urcam câte ceva pe Instagram. Și am ținut-o așa vreo 2-3 luni până când a venit momentul să trag linie și să văd recolta la hectar.

Pozele duduiau de like-uri primite de la tot felul de…

Gânduri despre Netflix la început de 2018

Dacă acum 2 ani îmi anulam abonamentul la Netflix pe motiv că în decurs de o lună îl deschisesem doar o dată, acum lucrurile stau total diferit. Nu cred că există seară în care să nu deschid Netflix-ul pentru un episod-două. Asta dacă mai am loc de bătrâni.

Ce?

Să explic.

Prin vacanța de iarnă am dat contul meu părinților unor prieteni  în ideea că poate se plictisesc de Singur Acasă 14 și Die Hard 8. Contul meu era unul standard de 2 ecrane în același timp și cum tot timpul mă uitam doar pe televizor, am zis că nu e problemă să ne suprapunem unii peste alții.

În esență cât Netflix pot să consume niște oameni ieșiți la pensie?

Răspunsul este extrem de mult.

Să zicem că în mai puțin de 48 de ore cineva a isprăvit aproape 3 sezoane full de Narcos, ca apoi în următoarele 2-3 săptămâni să vadă complet: Designated Survivor, Punisher, Frontier, Shooter, Marco Polo și Godless. Ceilalți pensionari au băgat maratoane de Grand Hotel - un serial cu doar 66 de episoade de câte 45 de minute, Moro…