Treceți la conținutul principal

Ricoh GR III: 5 luni cu o cameră foto compactă în buzunar

Ricoh GR III: 5 luni cu o cameră foto compactă în buzunar

Dacă îi spui cuiva în 2019 că ai dat o căruță de bani o cameră foto compactă, îți va râde în față. Cumva pe bună dreptate pentru că majoritatea compactelor ieftine sunt niște glume proaste.

Îți mai speli din păcate cu un DSLR sau un mirror-less, dar nu cu o săpunieră. Cum să dai bani pe ceva ce a fost omorât iar și iar de telefoanele mobile? Păi de banii ăia îți luai ultimul model de telefon și nu mai aveai ceva în plus de cărat.

Sigur, eu aș putea să zic că e vorba de cum te simți când folosești camera, dar mai bine nu cădem pradă nevoii universale de a îi dovedi celuilalt de pe internet că doar tu ai dreptate.

După cum spuneam mai devreme, de vreo 5 luni camera asta în permanență în buzunar și am ajuns să îi apreciez și cele bune și cele rele.

Cele rele nu prea sunt multe, dar pot să fie ușor supărătoare. Surprinzător, cât de slabă e bateria nu este unul dintre ele. Chiar dacă se pune în cap după 150-200 de poze, se încarcă ușor de la bateria externă prin USB-C așa că n-am avut probleme nici măcar în vacanță.

În schimb, focusul care decide din când în când să focalizeze în spatele subiectului este lucrul ăla pe care îl observi prea târziu. Nu îți dai seama pe ecranul mediocru care luminozitate că i-a dat cu virgulă, dar ajungi acasă și începe să îți pulseze o venă când vezi c-ai ratat cadrul la mustață. Nu face asta des, chiar extrem de rar aș putea spune, dar când o face e de tot căcatul. Chiar și cu ultimul firmware(1.20) care promitea că a mai rezolvat din problemă.

Poate la următorul.

De fapt poate la următorul activează bluetooth-ul ca să ușureze transferul pe telefon a pozei pe care vrei să o arunci pe social media. Este surprinzător cum la 5 luni de la lansare funcționalitatea asta nu funcționează, deși l-au marketat pe unde au putut.

În fine, bine că sunt doar astea 3 și bine că se pot rezolva prin update-uri.

Cât despre cele bune, să se adune.

E o jucărie discretă foarte sharp care câteodată scoate niște poze ce te ung pe inimă. Te uiți la ele și nu poți să oprești un zâmbet ce pornește din colțul gurii. Genul ăla de momente pe care abia aștepți să le printezi și să le pui într-un album. Fix cum făceau odinioară ciudații ăia de răsfoiau amintiri când doreau ei, nu când decidea Facebook că e momentul.

Zona de amplasare și customizare a butoanelor le-a ieșit foarte bine celor de la Ricoh și doar dacă aș vrea să fiu cârcotaș aș comenta ceva despre butonul de shutter care își are rostul unde e acum în ideea în care camera venea cu un viewfinder. Dar nu sunt. Camera poate să fie folosită cu succes cu o singură mână și de cele mai multe așa o și folosesc.

Setările standard de culori nu pot spune că sunt prea mult pe gustul meu, dar filtrul Positive Film este ca o bere rece într-o zi toridă de vară. Iar filtrele B/W sunt ca o bere pe care o primești gratis, dacă tot mergem în zona asta de comparații. În plus, toate sunt customizabile și aplicabile direct din cameră pe raw după ce ai făcut poza.

Nu e o cameră pentru toată lumea și îmi place că cei de la Ricoh au comunicat încă de la început cui îi este adresată și ce poate sau nu să facă. N-au promis mai mult decât poate să livreze și n-au exagerat cu nimic în afară de bluetooth-ul ăla care încă nu este activ.

Aproape e camera perfectă pentru a surprinde instantanee de zi cu zi și nu prea au fost multe clipe când am regretat că nu am altceva la mine. Pentru că au fost clipe când 28 de mm erau cam puțini și zoom-ul din picioare nu avea cum să se întâmple. Asta e, știam de la început că ai limitări când ai o focală fixă.

Ca notă finală și concluzie, i-aș da un 9 din 10. Punctul pierdut fiind pe toate quality control: buton care se mișcă o țâră mai mult decât trebuie, inel care cade relativ ușor și baterie de sugari.

Comentarii

  1. Răspunsuri
    1. Toate pozele puse pe instagramul meu în ultimile 5 luni sunt făcute cu camera. Dar sunt comprimate destul de bine de algoritm și nu oferă o imagine chiar corectă a ce poate face camera.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Populare pe blog în ultima săptămână

The Irishman: hai un opt din zece

Cuprins de o neașteptată mândrie națională, aseară m-am uitat la "The Irishman". Mai mult forțat pentru că m-am convins că nu sunt în target după ce am citit vreo câteva review-uri. Cu toate astea am cedat într-un moment temporar de slăbiciune. Patru ore jumătate mai târziu eram la fel de entuziasmat de film ca în momentul în care am apăsat play.

De ce?

Pentru că subiectul filmului nu e ceva ce m-a pasionat vreodată. Am văzut și eu ca tot omul seria The Godfather și ceva Sopranos, ba chiar am și jucat niște Mafia la viața mea, dar nu pot spune că am făcut vreo pasiune pe subiectul ăsta.

Poate și din cauza aceasta mi se pare că filmul a fost mai încet decât ar fi trebuit să fie sau mai bine spus că a durat semnificativ mai mult decât poate era necesar. Raportat la un film de cinematograf. Și asta mi se pare că toată lumea greșește prin review-uri: îl compară cu ceva ce ar vedea la cinema.

The Irishman mi s-a părut că a fost de la început gândit pentru Netflix. Pentru văzut ac…

Prăjeală românească

Am citit (link) despre producțiile record de ulei alimentar reciclat în supermarketurile Auchan și m-am crucit. Cred că s-au crucit și ei

10 000 litri de ulei alimentar colectat pentru reciclare în toate cele 33 de magazine. Prag pe care sperau să îl depășească la sfârșitul lui 2020!!!

De fapt le-a luat doar 5 săptămâni să treacă de 10k după ce au extins programul în toată țara și au avut o campanie care oferea produse pentru fiecare 0.5 litri de ulei adus pentru reciclat.

Vă dați seama câte șnițele cu cartofi prăjiți și-au dat viața pentru a atinge performanța asta?

Eu cred că mă chinui de 2-3 ani să umplu un borcan de 750 ml cu ulei alimentar și nu prea îmi iese treaba. Am ajuns la performanța de mi-a și expirat o sticlă de ulei de floarea soarelui după o chinuitoare vacanță prezidențială de vreo doi ani.

În rest, să trăiască tigăile anti-aderente cumpărate la Black Friday-uri. Două-trei-picături de ulei și mi-am făcut treaba. Când am chef să o ard arogant scot grill-ul electric ș…

Confort termic 2.0

Pentru că tot am trecut acum vreo lună jumătate prin chinurile unei schimbări de calorifere, mi-am zis că e momentul să fac un upgrade pe zona de confort cu niște robineți termostatați.

Ăsta a fost sfatul pe care l-am primit de la toată lumea, după cel să nu schimb caloriferele de fontă. Pentru că astea noi nu încălzesc la fel de bine și nu păstrează căldura la fel de mult timp.

Singurul care mi-a zis că nu or să fie probleme a fost meșterul.

„Dacă le dimensionezi puterea corect nu o să ai probleme”

Zis și făcut. Am aplicat formula de mai jos și am cumpărat în concordanță.

Până acum sunt mulțumit de rezultate și în casă e mai cald ca niciodată. Dar odată cu controlul ăsta sporit al temperaturii a venit involuntar următoarea problemă: care e temperatura ideală pe care ar trebui să am în casă?

Ochiometric am zis că e 24 de grade și am setat toți robineții în concordanță, iar acum temperatura prin zona unde are acces câinele (dormitor-hol-sufragerie) e undeva între 24 și 25 de grade. Și…