Ricoh GR III: 5 luni cu o cameră foto compactă în buzunar
Dacă îi spui cuiva în 2019 că ai dat o căruță de bani o cameră foto compactă, îți va râde în față. Cumva pe bună dreptate pentru că majoritatea compactelor ieftine sunt niște glume proaste. Îți mai speli din păcate cu un DSLR sau un mirror-less, dar nu cu o săpunieră. Cum să dai bani pe ceva ce a fost omorât iar și iar de telefoanele mobile? Păi de banii ăia îți luai ultimul model de telefon și nu mai aveai ceva în plus de cărat. Sigur, eu aș putea să zic că e vorba de cum te simți când folosești camera, dar mai bine nu cădem pradă nevoii universale de a îi dovedi celuilalt de pe internet că doar tu ai dreptate. După cum spuneam mai devreme, de vreo 5 luni camera asta în permanență în buzunar și am ajuns să îi apreciez și cele bune și cele rele. Cele rele nu prea sunt multe, dar pot să fie ușor supărătoare. Surprinzător, cât de slabă e bateria nu este unul dintre ele. Chiar dacă se pune în cap după 150-200 de poze, se încarcă ușor de la bateria externă prin USB-C așa că n-am...