Reklama: Chinezii nici rasismul nu l-au copiat cum trebuie

Dacă reclama ta nu ofensează puțin niște puritani, atunci n-ai făcut vreo brânză. Cam așa stă și cu reclamele astea două - originalul italian și fake-ul chinezesc - te uiți prin comentariile de pe YouTube și te crucești. Luptătorii dreptății din spatele tastaturii deja se declară scârbiți de nivelul neacceptat de rasism afișat pe Internetul anului 2016.


Dar nu e posibil așa ceva domnule!



#incredibil

Oricum, amuzante. Aleg oricând puțin rasism la mâna a doua în defavoarea tembelismului lipsit de creativitate.

Am ajuns să plac eMAG-ul mai mult decât trebuia


Mai mult decât trebuia? Păi cât de mult să placi un magazin online?

Marțea trecută, la ceas de seară, ajungeam undeva pe Calea Floreasca la o întâlnire ca între prieteni cu marele șef de trib de la eMAG: Iulian Stanciu. Nu știam exact la ce să mă aștept așa că am presupus că ăsta e noul concept de conferință de presă: stăm la masă și „vorbim” în jurul unui ppt. Ne-am și așezat la masa cumva ca să respectăm acest gând neverbalizat de nimeni: jurnaliștii pe-o parte a mesei, bloggerii pe cealaltă – așa ca odinioară. Dar lucrurile n-au fost cum mă așteptam.

Nu s-au prezentat rezultate spectaculoase, ci probleme avute cu timpii de livrare. Nu s-a vorbit despre planurile de viitor ci de ceea ce vor să facă acum până în toamna. N-a fost un monolog ci un dialog. Un Q&A lung de peste 3 ore în care nu existau întrebări prea grele sau prea ușoare. Trei ore în care Iulian a apărat împreună cu Tudor Manea, director general eMAG și Bogdan Axinia, VP Platforms & Technology tot ce s-a șutat la poartă. Și credeți-mă că ăl de sus nu prea a ținut cu roș albaștri.

Mare mi-a fost surpriza să mă trezesc participând activ la ceva ce pot numi doar cea mai interesantă discuție avută vreodată la bere cu un CEO. Bine, bine, lista este extrem de scurtă, dar și așa. Jos pălăria. Mi s-a părut că Iulian aducea puțin a Obama în siguranța cu care răspundea la orice voleu aruncat. Începe să sune a man-crush, dar mi-a plăcut modul ăsta de „chill the $%&# out, I got this!” în care controla discuția. M-am uitat de câteva ori către cei de la PR (care erau la o masă vecină) să văd au inima cât un purice la întrebările mai grele, dar păreau să fie extrem de relaxați. #nusuntsingurul

Ce s-a discutat a fost acoperit cu succes de nwradu, iar Lucian Mândruță a descris mai bine întreaga atmosferă a serii respective. Eu doar am simțit nevoia să scriu puțin despre cât de bine mi s-a părut că a ieșit această întreagă experiență pentru toată lumea - atât pentru eMAG (cumva îi văd mai prietenoși acum și prietenii își iartă unele lucruri) cât și pentru jurnaliști-bloggeri (cred că toată lumea a plecat cu niște informații valoroase pe zona de ecommerce).

Acestea fiind zise, aștept cu interes momentul în care eMAG ajunge va ajunge un love brand. Poate nu în 2-3 ani, dar în 5 această însemnare o să fie extrem de interesantă prin acuratețe sau doză de ficțiune.

Tutorial suedez despre cum poți să muți un întreg oraș

Ceaușescu ar râde la tot efortul ăsta depus de a păstra sufletul orașului intact și de a mulțumi oamenii, iar toți ecologiștii de Facebook s-ar arăta indignați de nevoia mutării unei părți din oraș pentru a face loc unei mine de fier. Dar realitatea este că se poate face și oamenii înțeleg nevoia unei astfel de schimbări.

Nici nu vreau să mă gândesc ce scandal ar ieși la noi.


#salvațiKiruna

Top 5 cei mai frumoși burgeri de la Burgerfest 2016

Grivita Pub & Grill

După o călătorie de trezire la realitate cu tramvaiul 5, ieri pe la ora patru ajungeam la Burgerfest 2016. Chiar la țanc cât să îmi iau o bere și să mă adăpostesc de ploaia de vara ce urmărise tramvaiul încă de la Ștefan cel Mare. Berea era un jeton jumătate, iar jetonul era cinci lei. Nici ieftin, nici scump.

Am dat o tură de recunoaștere să văd cum se prezintă treaba.

Burger House – Cluj 

15+ restaurante, food truck-uri și bistrouri au venit să arate ce înseamnă un burger bun. Din experiența de anul trecut știam că nu trebuie să vin cu foamea'n gât că nu e genul ăla de festival. E mai pe hipsterism, mai pe craftsmanship și experiența culinară întru totul. Adică pe burgeri mai micuți și cu prețuri începând de la 15 lei - deși cred că e mai cinstit să spun că mai toți se învârteau pe la 17.5-20.

Dar se știe că dimensiunea nu e totul, nu?

La Strada Bistro – Timisoara

Cu toate că am avut mână largă și voința necesară, nu era chip și pace să bifezi toți micuții care îți făceau cu ochiul. Așa că am decis să fac un experiment: cât de mare e diferența între cel burgerul de la coada cea mai mare și cel de la coada cea mai mica.

Printr-o coincidentă, dughenele erau alăturate așa că timp de o ora - cât a fost coada cea mai mare în momentul ăla - am putut îmi imaginez ce aș scrie despre fiecare. Unul trebuia să fie foarte bun ca să merite toată așteptarea asta, iar ălalalt de-a dreptul grețos ca să explice lipsa interesului hipsterimii.

Speram totuși la o descoperire șoc cu titlu de clickbait pe care să o tronez pe blog, dar n-a fost să fie. Burgerul de la coada de o oră a fost mai bun ca cel de la coada de 0 minute - chit că ăsta a fost mai medium-rare.

Norma lui Sissoko

De fapt întreg experimentul se poate rezuma la doar câteva cuvinte: cel mai important lucru dintr-un burger este chifla. Și e păcat că prea mulți oameni îi acordă prea puțină importanță. Lasă că merge și așa dacă e carnea bună și ingredientele proaspete. Băi, nu prea. Toată lumea are astea. Nu așa faci diferența. Nu așa faci un burger bun.

În schimb cu o chiflă bună (inside-out) și niște sosuri interesante.... #telingipedegete

Old Brick Pub  (parcă)
Așa că din lipsă de material pentru o recomandare pe gust, am dat-o în frumusețe. Cei de la Grivița mi-au plăcut cel mai mult cum arătau pentru că nu erau frankensteinii ăștia de burgeri cu care te lupți pentru a îi mânca cu o singură mână.

Poate e întâmplător sau nu, 3 înscriși din acest top ad hoc umblă cu chiflele unse pentru un gust și contrast sporit. Eeeee?!! Tot la chiflă ne întoarcem până la urmă. Poate se învață cândva lecția asta.

Cam ăsta a fost Burgerfest 2016 (13-15 mai), mulți oameni, burgeri buni, vreme excelentă, atmosferă de festival. Totul la doar 15 lei intrarea. Merită. Dacă n-aș merge azi la grătar probabil că aș mai da o fugă.

De-motivaționalul de vineri: nu e posibil chiar totul

Știu că sunt băieți pe coaching care spun că dacă îți dorești cu adevărat, lucrurile se vor întâmpla. Că totul este posibil. Că totul e doar în mintea ta. Că nu trebuie să renunți niciodată în ceea ce crezi pentru ca mai devreme sau mai târziu lucrurile se vor așeza fix cum vrei tu. Dar se înșeală. Există lucruri care nu sunt posibile. Totul are o limită.

Videoul de mai jos fix asta demonstrează chiar dacă în 2-5000 de ani se va face mișto crunt de el.




În altă ordinde de idei, am băgat Stellaris (primul 4X în spațiu făcut de Paradox) aseară până la 2 dimineața. Bun joc la început, dar după vreo 5 ore intră în monotonie. Sau e pentru că am fost eu prea pacifist? Hmm. Poate revin cu un review în câteva zile.

De ce e atât de scump biletul de avion?

Pentru că taxe.

În filmulețul de mai jos băiatul ăsta explică costurile aferente unui zbor cu avionul. E amuzant că zice scump pentru un zbor de doar 80 de dolari, dar să îl iertăm că e american și că s-a chinuit vreo 30 de ore să facă filmulețul ăsta.

Folosește ca exemplu un A320 plin și o distantă (NY-DC) de 330 de km. Automat prețul este puțin eronat că nici o companie nu își face calculele cu avioane pline. În plus, Reddit-ul l-a atenționat că a stâlcit puțin salariile personalului de bord, dar în ansamblu prețul calculat de el este unul corect pentru respectiva distanță unde există un grad ridicat de competivitate.



Atunci cum există ofertele alea la prețuri de nimic?

  • Păi au cumpărat avioane eficiente la prețuri scăzute (Ryanair și-a făcut flota după 11 septembrie când nimeni nu cumpăra avioane)
  • Zboară către aeroporturi (secundare) cu taxe mai scăzute de aterizare/decolare
  • Au mai multe curse în aceeași zi și nu plătesc cazare pentru personal 
  • Nu oferă mâncare sau băutură gratuită în timpul zborului
  • Nu plătesc curățenia avionului în aeroporturi - personalul se ocupă de aspectul ăsta
  • Avionul parcat mai departe de terminal și îmbarcarea se face pe scară
  • Turism - unele destinații sunt subvenționate de statul/zona respectivă

Și apoi te gândești că un București - Sibiu e vreo 1000 de euro și durează în jur de 10 ore.

#opulență

Art Safari 2016 în 6 imagini (aproape) reprezentative



Nici nu s-a încheiat bine a 3-a zi de Art Safari că sar și eu cu doua trei idei aruncate la repezeală pe blog. Prima este că am fost surprins plăcut să stau la coadă pentru a intra la doar 7 minute după ce se deschisese în această zi de duminică. Eram doar vreo 30 de amatori, dar este oricum impresionant -  mai ales că biletul era 50 de lei pe zi la fața locului.


Al doilea lucru nu pot spune că este o surpriză mare, dar cel puțin în prima parte a zilei media de vârstă era undeva peste 40 de ani. Profesori de artă, intelectuali, pensionari în căutarea unei gratuități, nu știu. Toți erau la Art Safari și priveau cu aceeași sete dadaismele expuse. Între noi fie vorba pe zona asta era o diferența de la cer la pământ între exponatele artiștilor străini și cei autohtoni. Nu prea am înțeles noi cum trebuie curentul ăsta.


Și pentru că tot am ajuns la capitolul #oareceavrutsăzicăartistul, o bună parte din cele 7000 de exponate erau mediocre cel mult, iar o categorie aparte din astea erau pur și simplu mizerii. Prea multă metaforă și poveste de fundal necesară pentru a explica ce a vrut artistul să spună.


Nu sunt expert, dar cred că arta trebuie să facă ceva în tine să vibreze. Chiar dacă nu ne înțelegem pe aceeași limbă, aceeași operă de artă ar trebui să ne inspire același lucru. Să simțim și să trăim același lucru. Fapt care nu se întâmpla cu piesele expuse în camerele îngrămădite. Lucruri aruncate la întâmplare pe o pânză nu înseamnă artă. Visul tău de aseară nu este artă și în niciun caz nu merită 1600 de euro.


Cu toate astea am găsit și lucrări care mi-au plăcut și într-un mod fascinant au fost mai mult din zona contemporană sau mai bine spus din zona de street art (un exemplu e în imaginea de mai sus). Dar am vorbit prea mult despre exponate în sine și prea puțin despre oameni și locul în sine.

Este fascinant cum în anumite camere eram pălit de un miros RATB-istic de transpirație în condițiile în care biletul nu era neapărat ieftin. Mulți gură cască (categorie la care mă încadrez și eu cu succes) și multe habarniste selfiste. E cool să mergi la #artsafari2016! Uitați-vă pe hashtag dacă nu mă credeți.


Închei cu o mirare/observație. Probabil cel mai valoros exponat pentru noi ca popor e brâncușiul din imaginea de mai sus, dar cu toate astea cred că bucata de artă care a stârnit cel mai puțin interes. Situat fix la intrare, mulțimea de oameni se bulucea spre scări către etajele superioare. Nimeni nu îi acorda importanță și nimeni nu citea ce scria pe bucățica mult prea mică de hârtie. Dovadă stă și numărul de mențiuni pe hashtag. Sau Brâncuși nu mai e pe val acu?

Oricum. O să sune ciudat ca concluzie la ce am scris până acum, dar mi-a plăcut la Art Safari 2016. Mult prea multe exponate pentru a le acorda atenția pe care o doream, nu pe cea pe care o meritau, dar întreaga experiență a fost plăcută. Măcar din snobismul pe care pot să îl afișez ulterior și tot merita să vin la Art Safari și să arăt cu degetul poporul nespălat care se îngrămădea azi pe la prânz în Palatul Dacia (aparent clădirea aia din Centrul Vechi așa se numește).