De ce ar fi o rușine să mănânci salate?

Salatele Eisberg #nueorusine

Umblă o vorbă prin târg că bărbaților le e cam frică de salate. Că se rușinează la vederea lor și că nu le mănâncă nici în ruptul capului pentru că nu e un gest bărbătesc. Așa zic studiile și cei de la salatele Eisberg - care m-au și provocat săptămâna asta fac lucruri mai neobișnuite pentru un bărbat.

Ca să arăt că #nueorusine nici să te ocupi de relaxarea ta, de curățenia din casă și nici să mănânci salate. N-am văzut de ce e rușinos vreunul din lucrurile astea așa că m-am distrat cu pozele pe care le-am pus hashtagul campaniei. Mai sus e una dintre ele făcută pe terasa blocului.

Și ca să ne întoarcem la nelămurirea din titlu. O salată bună completează cu succes orice fel de mâncare, iar uneori pe căldurile astea chiar poate să îl înlocuiască cu succes. Carnivor convins, nu de puține ori m-am trezit vara asta la prânz că aș vrea ceva mai ușurel și mai răcoritor. Și aici intervine atuul salatelor preambalate care te scutesc de cumpărături multiple: ai în ambalaj totul spălat, porționat și amestecat. În particular, cei de la Eisberg pun separat sosul pentru salată - util pentru cei care poate nu-l doresc.

Dar am vorbit atât de mult despre salate încât parcă s-a făcut puțină poftă, așa că vă propun un concurs cu salate. Lăsați un comentariu cu ce ingredient nu ar lipsi niciodată din salata voastră perfectă, iar eu peste weekend aleg random 3 câștigători care vor primi premii de la Eisberg. Este evident că e vorba de multe salate, nu?

Dacă ar fi să particip și eu, aș spune ceapa. Aș pune ceapă în orice și în mod special în salată. N-ai cum să dai greș cu niște ceapă. #fanceapă

Se mai face handbal în scoli?

Dacă mă întreba cineva acum o lună despre situația handbalului românesc, i-aș fi răspuns că stam bine. Parcă văzusem ceva pe la știri despre performanța pe care o face echipa națională feminină, așa că n-avea cum să fie rău.

Între timp după ce l-am auzit povestind pe directorul de marketing al Federației Române de Handbal, impresia asta a dispărut. Realitatea este tragică și îi cam lipsește elementul comic. În școli se practică din ce în ce mai puțin handbal pentru că elevii nu au cu ce și dascălii nu mai știu regulile sportului ăsta.  Vorba aia – ca la noi la nimeni.

Așa a apărut proiectul mingiinscoli.ro prin care FRH și Henkel România își propun să aducă sportul ăsta mai aproape de elevi prin a le oferi acel ce – banala minge de handbal. Școlile sunt propuse de utilizatori și echipamentul este cumpărat din banii strânși de pe urma produselor din gamele Taft, Fa, Schauma, Gliss sau Essence ULTIME. Henkel donând 50 de bani pentru fiecare produs vândut până pe 7 august.


Este o inițiativă lăudabilă care sper să doteze măcar 25% din cele 225 de școli înscrise în acest moment. Dacă te revoltă acest gând pseudo optimist, cumpără 4-5 mingi de handbal și lasă-le la cea mai apropiată școală/liceu. Sunt sigur că vor aprecia intenția.

Tocmai s-a lansat Prisma pentru săracii cu Android

Prisma pentru Android - link download
Câteva exemple de filtre Prisma. Cel din mijloc este cel mai mișto - Mononoke.
E greu să fii plebeu cu Android mai ales când toate aplicațiile cool par să se lanseze inițial pe IOS. Acum vreo două săptămâni stăteam toți și salivam la ce opere de artă  invadaseră rețelele sociale. Ne cam plăcea, dar n-aveam ce face. Prisma - că despre ea e vorba - era doar pentru iphone masterclass.

Între timp nebunia a trecut și artiștii s-au făcut vânători de pokemoni. Ghinion curat pentru cei de la Prisma care deja se vedeau cumpărați de Facebook. Eh. Stați fără griji! Mai au o șansă. Acum 12 ore tocmai au lansat prima variantă pentru Android. Facebook a mai băgat în priză două servere pentru afluxul de picturi digitale care urmează să inunde Instagramul.

Se poate downloada de aici.

După cum se vede și în imagini, Prisma este o adunătură de filtre cu influențe puternice în arta plastică. N-arată rău, dar e ușor să exagerezi și să pară un kitsch - fix ca în artă. Oricum, are potențial și unele filtre sunt interesante.

Brace yourself!

Pokemon Go - doar pentru că ești afară nu înseamnă că nu farmezi

Pokemon Go Farming Offline


Farming, pentru cei care nu sunt familiari cu termenul ăsta din industria jocurilor pe calculator, e să faci același lucru iar și iar în speranța că vei aduna suficient X pentru a face obiectul Y care e mai puternic ca ce aveai tu până acum și care te ajută să aduni mai ușor X+1 pentru a face Y+1. Procesul în sine putând să se continue la infinit, dacă jocul e făcut mișto gen Diablo 3, și în general fiind destul de frustrant după o anumită perioadă.

Pokemon Go a prins în draci atât în rândul gamerilor, cât și al celor care nu au treabă cu jocurile, dar asta nu înseamnă că jocul e altceva decât un farm-fest. Ok! Poate este puțin mai distractiv momentan că vine cu factorul ăsta de noutate trebuie să ieși din casă, dar asta nu schimbă fundamental conceptul care îl are în spate.

Caută pokestop-uri pentru a prinde armate de pokemoni pentru a putea upgrada unu amărât dintre ei ca să îl duci la un gym ca să îți iei bătaie de la un jucător mai dedicat ca tine. Este o poveste fără sfârșit cum ar spune BUG.

Problema e că povestea asta o să se fâstâcească destul de repede. Entuziasmul oamenilor de a bate jumătate de oraș pe jos o să dispară în momentul în care majoritatea își vor da seama că nu sunt buni la singurul end-game al jocului. Că tot ce au făcut până acum e inutil dacă n-au stropit totul cu niște bani reali. Sau că lipsa unui skill real la jocul ăsta înseamnă că tot timpul vor fi la mila zeului Random.

Păcat de toate brandurile astea care acum se dau cu capul de pereți să facă ceva cu Pokemoni că e pe val și trebuie atins demograficul ăsta tânăr pentru că în câteva săptămâni hype-ul o să dispară și oamenii se vor plictisi să facă farmingul ăsta offline. Moment în care maniacii or să fie și mai greu de înfrânt și jocul și mai frustrant din punctul ăsta de vedere.

Cel mai potent Pokemon al meu are 330-340 power și n-am văzut gym care să fie păzit de ceva sub 700 power - asta ieri, azi probabil că toți au peste mie. A fost fun, acum să ne întoarcem la jocurile noastre mai serioase. Măcar vom putea să ne lăudăm în fața nepoților că am supraviețuit Marii Vânători de Pokemoni din 2016.

Guild Wars 2 HOT este la jumătate de preț


Dacă e să mă întrebi pe mine, Guild Wars 2 este cel mai bun mmorpg făcut vreodată pentru că nu este chiar un mmorpg.

Nu plătești lunar, nu prea farmezi, diferențele între obiecte sunt în general doar cosmetice, questurile sunt opționale, grafica este spectaculoasă, pvp-ul este excelent și comunitatea este extrem de prietenoasă și în general trecută binișor de 18 ani. Și cu toate astea jocul poate să îți mănânce mii de ore dacă asta vrei sau doar 2-3 ore pe săptămână și tot nu rămâi ultimul din curtea școlii. Alegerea e a ta.

Jocul de bază este gratuit în acest moment - cu niște limitări pentru a descuraja farmul cu boți - dar expansiunea tocmai este la o ofertă de jumătate de preț. Doar 100 de lei și ceva mărunțiș. Eu zic că merită mai ales că odată plătită poți juca ani și ani fără costuri suplimentare (serverele de Guild Wars 1 sunt deschise 10 ani mai târziu).

Se ia de aici digital: http://buy.guildwars2.com/ - până pe 27 e la ofertă.

Și în joc se dă add as friend: Nihasa The Engineer sau nihasa.5067

Unde se duc serialele după sezonul întâi?

House of Cards
El e exemplul principal în ceea ce scriu aici
Cred că n-am mai terminat un serial de câțiva ani de zile, n-am mai fost la zi de mai mult timp, iar de câteva luni nici n-am mai urmărit ceva cu regularitate ce nu avea MasterChef Australia în titlu. Cu toate astea, recent am încercat să îmi creez un obicei de a consuma ca la carte un serial.

Totul a mers excelent. Primul sezon a fost antrenant, reușeam să isprăvim 2-3 episoade pe seară, dar apoi totul s-a fleșcăit într-o  mare de absurditate. Absurditate ce a continuat cu spor în sezonul al doilea. Lucrurile au luat-o pe făgașul imposibilului și al inimaginabilului.

Personajul principal a devenit din ce în ce ușor de citit pentru că viclenia a fost înlocuită cu răutate. Tensiunea dramatică s-a scurs încet, încet și a lăsat loc doar cliffhanger-ului de sfârșit de episod. Personajele secundare s-au dezbrăcat de personalitate și au devenit niște pioni în mâna povestirii. Iar întreaga acțiune a căpătat proporții greu de crezut în ecosistemul serialului - serial ce voia să se întâmple în zilele noastre.

Atunci mi-am dat seama că ăsta a cam fost motivul pentru care am lăsat-o mai moale cu serialele acum ceva vreme. De la un punct încolo îți insultă inteligența și nici nu mai fac un efort de a întreține o dramă credibilă. Pur și simplu se transformă din niște povești interesante unde fiecare moment contează în o frecare cu succes a timpului pentru a ajunge la finalul sezonului. Final care în general este bine scris, n-am o jenă să afirm asta, dar care se pune în cap imediat cu primul episod din seria nouă.

Asta la drame, că la comedii lucrurile stau mai dezastruos. Câte glumițe pe același subiect poți să reziști? Câte cuplări între personaje poți să accepți înainte să îți zici: Oamenii ăștia trebuie să mai cunoască și alți oameni! ? Câte lucruri li se pot întâmpla unor oameni care nu fac nimic toată ziua?

Și așa am terminat ieri cu succes ultimul episod pe care îl voi vedea din House of Cards (episodul 6-7 din seria 2) și am am decis că timpul meu e mai prețios. GoT n-am văzut așa că poate mai e speranță, dar cred că cu greu mă voi apuca de un serial ce nu are doar un singur sezon sau e mini serie. Mi-am luat țeapă de prea multe ori.

Brusc după videoul ăsta am cam rămas fără scuze

Frumos, motivațional, îți face pielea de găină!

Dar să fim serioși, după share-ul regulament pe Facebook o să uităm filmulețul ăsta. O să ne întoarcem la a ne plânge de milă. Că e greu. Că nu e ca pe Internet sau în filme. Că Yes We Can ne aduce aminte doar de Obama...



Cam greuceanu mesajul, nu?