Postări

Se afișează postări cu eticheta Street Food

Lazy Duck: pulled duck burgerul de nota 9/10

Imagine
Dacă e să mă iau după cele văzute la Food Truck Festival - The Big One, trendul în materie de burger e să fie orice numai burger clasic nu. Vită? Nu mulțumesc. Hai pulled pork sau pulled duck. O chiflă cinstită și normală? Hai codiță de samurai să îți dau un burger făcut tempura. Orice numai să fie altceva. În mod normal nu mă deranjează asta că sunt suficienți în #coalițiapentrubuger care militează pentru o abordare mai tradiționalistă, iar un festival doar cu burgeri clasici e cam plictisitor. Așa că ieri când am auzit că e ceva burger cu pulled duck am zis că trebuie să îl încerc. De fapt doar asta am încercat pentru că am stat doar vreo 4 ore la festival și rața asta leneșa a fost destul de sățioasă. Burgerul ăsta pulled duck descoperit cu ajutorul lui Radu  nu impresionează ca aspect, deși al lui arată semnificativ mai bine că așa e la food truck-uri - când e aglomerație calitatea scade. Dar nu sunt genul care ia un burger pentru aspect așa că lucrul ăsta nu m-a...

Pulled pork e noul burger făcut cu stângăcie într-un food truck

Imagine
Prima oară când am auzit de pulled pork a fost pe la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu acum vreo 3-4 ani. Pe vremea aia am încercat în Piața Mare un sandviș cu pulled pork și niște jalapeno care mi-a plăcut. Pe moment nu pot spune că i-am acordat prea multă importanță și cumva am uitat de noțiunea de pulled pork. De atunci fenomenul porcului răvășit, parcă așa se traduce în română, a explodat. Nu pot sa mă mai împiedic la un festival că brusc ajung cu nasul într-un carton cu pulled pork. Este peste tot, iar tradiționalul burger făcut pe grabă și puțin ars de la food truck a ajuns o raritate. Nu zic că este un trend rău pentru că de bine de rău servirea este semnificativ mai rapidă și gustul se păstrează constant de la săptămână la săptămână, dar parcă ar trebui să ne zicem Destul pulled pork! În weeekend la Summer Well am dat peste cei de la Munchies , cred că așa se numeau, care aveau ce se vede mai sus: loaded fries pulled pork . Combinația n-a fost una rea,...

Paradă de beri craft la Bucharest Craft Beer Festival 2017

Imagine
Nemțana - am tot prins-o pe la baruri așa ca n-a intrat în radarul meu pentru festival Am fost în weekend la Bucharest Craft Beer Festival și mi-a plăcut să descopăr semnificativ mai multe beri craft ca anul trecut. Adică e și greu să nu îmi placă atunci când am 16 producători de bere artizanală și cidru alături de două-trei food truck-uri pentru a îmi potoli șoriceii din stomac. Sâmbătă pe la 4 am ajuns și am găsit cu ușurință o masă. Era suspect de liber față de ce țineam minte de la ultima ediție, dar aș minți dacă aș spune că m-a deranjat asta. Cu cât e mai puțin timp de așteptat cu atât e mai bine. Ca să fiu sincer, genul ăsta de festivale au în general două tipuri de oameni: cei care vin pentru produsul din titlu și cei care vin pentru experiența de festival - muzică, băutură, mâncare și tot tacâmul. Prima categorie e cea care de obicei vine în timpul zilei, cea de-a doua când începe primul concert. Unii se vor plânge de prețul biletului, ceilalți de cozile prea lungi pe...

Problema unui food truck făcut din pasiune e că nu se ia niciodată în serios

Imagine
Sâmbătă am fost la aniversarea celor de la Ground Zero la Verde Stop - un loc ce a văzut de-a lungul timpului câteva street food festivals. Am ajuns regulamentar la 2, mi-am luat o bere și m-am tolănit regulamentar pe iarbă. Deja de la a 2-a bere au început șoriceii să danseze prin stomac așa că am făcut un tur al food truck-urilor prezente. La BurgerVan timpul de așteptare era de peste 45 de minute, la Pește Pâine nici nu deschiseseră la aproape 3 ore de când începuse evenimentul, iar la Dianei 4 norocul a făcut să aibă gulașul făcut dinainte așa că puteai să mănânci pe loc. Nu zic că m-am resemnat, că au un gulaș bun, dar speram să bag niște cartofi prăjiți de la Pește Pâine. Au deschis și ei jumătate de oră mai târziu și imediat s-a făcut o coadă care s-a împrăștiat repede. N-am înțeles de ce, dar mi-am zis că ăsta e momentul să merg să iau niște cartofi. Țeapă. Urmau să îi facă în 30 de minute după spusele lor. Mmda. Bine. La un moment-dat și Burgervan arborase steagul...

Molcom Carnivores și Ground Zero Craft Beer

Imagine
Sâmbătă eram cam indecis dacă să merg sau nu la evenimentul celor de la Ground Zero din propria lor curte. Cumva stele s-au aliniat, curentul a picat în restaurantul unde eram, așa că mi-am zis că e un semn. Am purces spre Băneasa cu foamea-n gât și cu chef de lenevit la o bere. Când am ajuns eu pe la 4-4:30, în curte micuță a berăriei erau o mână de oameni tolăniți așa că am găsit loc cu ușurință. M-am așezat și am încercat cea mai nouă bere a lor: Spiced Oddity . Spiced Oddity (stânga) și Gipsy Porter (dreapta) de la Ground Zero Făcută în colaborare cu o micro-berărie din state, Spiced Oddity este extrem de aromată.  Scorțișoară, nucșoară, cuișoare, enibahar, coriandru și ghimbir - toate amestecate cu grijă într-o bere ce te face ușor din vorbe cu ai săi 7.1% abv. Bun de tot. Umblă vorba prin târg că a fost și pe la Bucharest Street Food Festival , dar atunci nu m-am atins de ea pentru că mi s-a părut jignitor să ceri 10 lei pe un pahar de 0.25 0.33 litri . Poate ...

Mâncare & Design și Night Market by Chef Foa

Imagine
Același meniu ca și la Bucharest Street Festival Din categoria niciun weekend fără street food, ieri am ajuns pe la ora 5 la happeningul de la Piață Amzei. Printre tradiționalii pensionari și angrosiști și-au făcut loc vreo 3-4 food truck-uri de la Bucharest Street Festival  - inclusiv deja celebrii, pe newsfeed-ul meu cel puțin, Meat Busters și al lor pulled pork. Și dacă tot vorbim de spectacol, sosul ăsta românesc merită și el o menționare. E iute, dar nu în zona sutelor de mii pe Scoville. Fix cât trebuie ca să impresionezi pe cineva care nu mănâncă extrem de picant. Dacă nu mă înșeală memoria, aveau promoție: 2 sticle la 40 de lei.  Atmosfera era puțin cam tristă când am ajuns și nu s-a schimbat cu mult nici după vreo două beri. Poate era de la soare, poate nu se atinsese numărul optim de hipsteri pe metrul pătrat, poate era și din cauza lipsei unui concept clar al evenimentului, cert e că ceva dădea cu virgulă. Am plecat când deja cozile la mâncar...

Cum a fost ziua întâi de Bucharest Street Food Festival

Imagine
Bucharest Street Food Festival 8-11 septembrie la Romexpo Am reușit să ajung aseară pe la 7 și 20 la Bucharest Street Food Festival fix când Cred că sunt extraterestru o ardea pe freestyle rap spre deliciul puștilor strânși buluc în fața scenei. Cineva mi-a zis că majoritatea erau veniți de la 3:30-45, accesul în fiecare zi de festival e gratuit până în ora 4, fix pentru pentru momentul ăla. O nebunie, eu până acum 2 săptămâni nici nu auzisem de Cred că sunt extraterestru.  Între noi fie vorba, sună chiar bine. Dar muzica nu ține de foame așa că m-am dus rapid spre zona cu food truck-uri să văd ce pot să ciugulesc. Lista de vendori este impresionantă și nici nu m-aș apuca acum să o enumăr. E burgăreală la greu, pulled pork-ul e și el la loc de cinste, fructe de mare la discreție, paste ca-n Italia, tot felul de cărnuri pe băț, plăcinte țărănești și chiar și sarmale pentru pofticioși. Spicy Joe @ Meat Busters - 20 de lei Eu m-am înfipt direct în Meat Busters -ul lu...

Bucharest Craft Beer Festival - în weekend-ul ăsta

Imagine
Următorul curent hipsteresc este berea artizanală. Primii pași deja s-au făcut timid în întâlniri cu pasionații, dar un festival îi lipsește pentru a cimenta acest nou trend. Stați fără frică. Se întâmplă weekend-ul ăsta la Verde Stop - locul unde s-au ținut cele două ediții de Burgerfest ! Se laudă cu 50 de sortimente de bere craft, 3 tipuri de cidru, un grătar gigant de 8 metri, burgeri gourmet, pizza la cuptor cu lemne și mâncare mexicana + ceva muzică live de la niște formații alternative cum le place lor să se numească. Este fix setup-ul de la Burgerfest, doar că acum accentul e mai mult pe băut decât pe mâncare. Bun așa. Ce știu de pe acum că o să mă irite este îmbulzeala inexplicabilă la standurile Ground Zero, Sikaru și Zăganu în detrimentul invitaților din provincie (Clinica de Bere și Csiki Sor) sau internaționali (Kabinet (Serbia) și White Stork (Bulgaria)) unde or să fie 4-5 oameni la coadă. Nu e inexplicabilă pentru că berea nu e bună, dar totuși e vorba...

Top 5 cei mai frumoși burgeri de la Burgerfest 2016

Imagine
Grivita Pub & Grill După o călătorie de trezire la realitate cu tramvaiul 5, ieri pe la ora patru ajungeam la Burgerfest 2016 . Chiar la țanc cât să îmi iau o bere și să mă adăpostesc de ploaia de vara ce urmărise tramvaiul încă de la Ștefan cel Mare. Berea era un jeton jumătate, iar jetonul era cinci lei. Nici ieftin, nici scump. Am dat o tură de recunoaștere să văd cum se prezintă treaba. Burger House – Cluj  15+ restaurante, food truck-uri și bistrouri au venit să arate ce înseamnă un burger bun. Din experiența de anul trecut știam că nu trebuie să vin cu foamea'n gât că nu e genul ăla de festival. E mai pe hipsterism, mai pe craftsmanship și experiența culinară întru totul. Adică pe burgeri mai micuți și cu prețuri începând de la 15 lei - deși cred că e mai cinstit să spun că mai toți se învârteau pe la 17.5-20. Dar se știe că dimensiunea nu e totul, nu? La Strada Bistro – Timisoara Cu toate că am avut mână largă și voința necesară, nu era chip și pa...

De cate ori trebuie sa platesti mai mult un produs ca sa te simti inselat?

Imagine
Sau mai bine reformulam: cand iti trece prin cap cuvantul scump  atunci cand esti la un restaurant/bar/festival? La mine cand impusc un adaos comercial de 400%. Daca imi dai un produs de 4 ori mai scump fata ca ce as putea sa gasesc intr-un supermarket, atunci incepem sa avem o problema. Aici ma refer exclusiv la bauturi. Nu vreau sa intru capcana ingredientelor vs pretul produs finit (a scris Radu despre asta), pentru ca acolo te poti pierde foarte usor in detalii care tin de gust, expertiza sau prezentare. Vorbesc de produsele imbuteliate care au aceeasi calitati fie ca le iei din supermarket sau platesti de X-ori pretul lor intr-un bar. Am stat si m-am gandit destul de bine. Daca platesc de doua ori pretul produsului la raft, considera ca l-am luat ieftin / la un pret corect. De 3-ori pretul deja incepe sa sune a o experienta de Centrul Vechi. Nu ma deranjeaza, dar nici nu tanjesc sa o repet. Sunt sigur ca sunt zgarcit! Problema e cand posesorii de baruri si restaurante i...

BurgerFest in 5 imagini aproape reprezentative

Imagine
Am fost ieri la BurgerFest si ma gandesc ca poate sunt si altii curiosi sa afle ce se intampla acolo. In primul rand trebuie sa va zic ca e la-pe langa Zone Arena. Intrarea e fix dupa benzinarie si e semnalizata de un banner micut pe care poti sa il ratezi. Parcarea e problematica in interior, asa ca o sa te orientezi pe snipe-uit un loc pe stradutele de vis-a-vis. Burger-ul picant Catalunya de la Modelier (21 lei)  15 lei este intrarea - un pret decent pentru a asculta niste muzica buna si de a tavali putin la soare pe un balot de paie. Jetonul e 7 lei, iar printr-o coincidenta incredibila, berea e un jeton ^-^ - acceptabil iar. Burgerii sunt intre 2.5 si 3 jetoane. Situatie interesanta de cand ANAF-ul a inceput sa bantuie: am primit bon fiscal pentru fiecare jeton consumat. #vezicasepoate Daca mancatul pe o capita de fan era pe to do list-ul tau... Nu sunt foarte multe locuri de stat la masa, dar asta nu e o problema prea mare pentru ca poti sa stai pe iarba - dac...