Postări

Se afișează postări din 2019

Performanță în 2019

Cred că cea mai mare performanță a anului, cel puțin din punctul meu de vedere, a fost că nu m-am apucat să cert pe Internet un copil de 16 ani. Pe bune! Anul ăsta a fost atât de tâmpit încât calitatea anului cred că a fost să te întrebi dacă un idiot ar posta sau nu asta pe pagina lui înainte să apeși publish. Probabil că din cauza asta am și postat atât de puțin pe tot ce înseamnă social media anul ăsta. De multe ori singurele opțiuni păreau să fie cursa fără obstacole și griji a like-uri sau maratonul hate-ului. Cum amândouă mă oboseau, am preferat să privesc cu pasivitate cum dramele au venit și au plecat la fel de repede. Dacă stau puțin să rumeg puțin, cred că de fapt calitatea anului a fost să ai timpul necesar pentru a depune aceste eforturi colosale online de a demonstra unor necunoscuți că ai dreptate. Toată lumea are acum dreptate. Sau dacă nu are dreptate, măcar are o scuză suficient de spectaculoasă încât să se ierte faptul că de data asta n-a avut dreptate. Ca să fi

The Irishman: hai un opt din zece

Cuprins de o neașteptată mândrie națională, aseară m-am uitat la "The Irishman". Mai mult forțat pentru că m-am convins că nu sunt în target după ce am citit vreo câteva review-uri. Cu toate astea am cedat într-un moment temporar de slăbiciune. Patru ore jumătate mai târziu eram la fel de entuziasmat de film ca în momentul în care am apăsat play. De ce? Pentru că subiectul filmului nu e ceva ce m-a pasionat vreodată. Am văzut și eu ca tot omul seria The Godfather și ceva Sopranos, ba chiar am și jucat niște Mafia la viața mea, dar nu pot spune că am făcut vreo pasiune pe subiectul ăsta. Poate și din cauza aceasta mi se pare că filmul a fost mai încet decât ar fi trebuit să fie sau mai bine spus că a durat semnificativ mai mult decât poate era necesar. Raportat la un film de cinematograf. Și asta mi se pare că toată lumea greșește prin review-uri: îl compară cu ceva ce ar vedea la cinema. The Irishman mi s-a părut că a fost de la început gândit pentru Netflix. Pentru v

Prăjeală românească

Am citit ( link ) despre producțiile record de ulei alimentar reciclat în supermarketurile Auchan și m-am crucit. Cred că s-au crucit și ei 10 000 litri de ulei alimentar colectat pentru reciclare în toate cele 33 de magazine. Prag pe care sperau să îl depășească la sfârșitul lui 2020!!! De fapt le-a luat doar 5 săptămâni să treacă de 10k după ce au extins programul în toată țara și au avut o campanie care oferea produse pentru fiecare 0.5 litri de ulei adus pentru reciclat. Vă dați seama câte șnițele cu cartofi prăjiți și-au dat viața pentru a atinge performanța asta? Eu cred că mă chinui de 2-3 ani să umplu un borcan de 750 ml cu ulei alimentar și nu prea îmi iese treaba. Am ajuns la performanța de mi-a și expirat o sticlă de ulei de floarea soarelui după o chinuitoare vacanță prezidențială de vreo doi ani. În rest, să trăiască tigăile anti-aderente cumpărate la Black Friday-uri. Două-trei-picături de ulei și mi-am făcut treaba. Când am chef să o ard arogant scot grill-ul e

Confort termic 2.0

Imagine
Pentru că tot am trecut acum vreo lună jumătate prin chinurile unei schimbări de calorifere, mi-am zis că e momentul să fac un upgrade pe zona de confort cu niște robineți termostatați. Ăsta a fost sfatul pe care l-am primit de la toată lumea, după cel să nu schimb caloriferele de fontă. Pentru că astea noi nu încălzesc la fel de bine și nu păstrează căldura la fel de mult timp. Singurul care mi-a zis că nu or să fie probleme a fost meșterul. „Dacă le dimensionezi puterea corect nu o să ai probleme” Zis și făcut. Am aplicat formula de mai jos și am cumpărat în concordanță. Până acum sunt mulțumit de rezultate și în casă e mai cald ca niciodată. Dar odată cu controlul ăsta sporit al temperaturii a venit involuntar următoarea problemă: care e temperatura ideală pe care ar trebui să am în casă? Ochiometric am zis că e 24 de grade și am setat toți robineții în concordanță, iar acum temperatura prin zona unde are acces câinele (dormitor-hol-sufragerie) e undeva între 24 și 25

Schimbare

Imagine
Precum anotimpul rece care surprinde în fiecare an autoritățile, așa ne surprind și pe noi de aproape fiecare dată rezultatele alegerilor. Și motivele sunt variate, dar nu m-aș feri să fiu primul care arată cu degetul spre social media. Spre bulă! Nici măcar nu e vreo manipulare voită, dar cu toate astea se întâmplă nevoia asta continuă a acționarilor de a crește de la semestru la semestru. Iar ecuația e simplă pentru rețele sociale: timp și internet points primesc lucrurile care îți plac așa că e oarecum logic să îți arătăm cu precădere lucrurile astea. Iar altceva nici nu știm ce să îți arătăm! între noi fie vorba. Cum s-ar zice în Vaslui, e de fapt vina ta ca victimă. Dar acum între noi fie vorba, e suficient să te uiți puțin prin jur pentru a realiza că majoritatea oamenilor n-ar primi like-ul tău pe Internet. Dacă îți taie calea pe stradă și nu semnalizează, cu cine crezi că va vota? Sau ăla care apasă cu sete butonul de închidere a ușilor imediat ce u

Reminder de weekend: se iese la vot

Imagine
- Aoleu, e duminica asta? - Da. - Păi deja mi-am plănuit o ieșire din oraș având în vedere vremea frumoasă... - Nu e nicio problemă. Poți vota oriunde în țară. Găsește o scoală și probabil acolo e o secție de votare. - De fapt ieșirea e un city break în afară. - Pentru românii din afara țării perioada de votare e de 3 zile, de vineri până duminică. Ia dă un clic aici: https://votdiaspora.ro/ . N-am fost niciodată prea ancorat în politică, dar nu țin minte vreodată să fii văzut o campanie electorală mai diluată ca până acum. O campanie în care nu s-a întâmplat nimic prin media, nici măcar o dezbatere cu candidații mai de doamne ajută. Tentativa aia de discuție cu cei care au jumătate de procent prin sondaje nu se pune. E ok, țin postul ăsta pe pozitiv chiar dacă toți candidații pare că și-au comandat strategia de campanie de pe aliexpress: unora încă nu le-a venit pachetul, iar alții au comandat ceva ce avea poza și descrierea cu caracter fantezist. În schimb, cel mai mâr

Abia aștept să mă pensionez și să joc Diablo 4

Imagine
Cireașa de tortul Blizzard a venit anul trecut sub forma anunțării jocului de mobil Diablo. Ăla a fost momentul, cel puțin pentru mine, când mi-am zis că Blizzard nu mai face jocuri pentru mine. De fapt pentru generația mea care acum mai bine de 20 de ani pierdea nopțile prin Internet Cafe-uri. Presari peste asta și criza de comunicare recentă cu ban-urile prin Hearthstone și mai aveam puțin și îi cântam prohodul. Chiar dacă WoW Classic pare să fie un succes fenomenal sau Overwatch-ul care reușește cu fiecare turneu să fie în top 3 vizualizări pe Twitch. Așa se face că BlizzCon-ul de anul acesta nu avea nicio miză reală pentru mine. Dar au apărut leak-urile. D2 Remastered și Diablo 4 sunau prea frumos ca să fie adevărate așa că am preferat să îmi vărs energia în alte lucruri. Sperând totuși în secret că vom primi un D2 mai chipeș, nu un nou joc Diablo. Ei bine, cumva le vom primi pe amândouă într-un viitor destul de îndepărtat. La prima vedere ( video cu două ore de joc )

Berea Bucur acum și la sticlă

Imagine
Lansată la draft cândva prim vara acestui an, Bucur a devenit rapid una dintre berile mele preferate de lenevit la terasă. Cuminte și ușor de întins la povești în compania ei, m-am bucurat de fiecare dată când ne-am intersectat. O veritabilă poveste de dragoste hollywoodiană care s-a încheiat brusc în momentul în care vremea a început să fie capricioasă și frunzele arămii. Dar stai că apare acum continuarea! Recent am aflat nu doar că s-a metamorfozat într-o versiune îmbuteliată, dar că are și o soră brunetă. Așa că nu puteam să pierd ocazia să testez dacă în noul ambalaj mai e ceva de capul idilei noastre de astă vară. Nume : Bucur Bere Blonda / Brună Stil : Pilsner / Dark Alcool : 5% / 6.5% Origine : București / Romania Producător : United Romanian Breweries Bereprod Preț : nu știu momentan Pe scurt, nu prea. Vă rog să nu mă înțelegeți greșit. Este în continuare o bere bună, dar parcă în tranziția asta la sticlă s-a pierdut ceva de din farmecul ei de blondă de poveșt

Notițe după Digitalium 2019

Imagine
După ce anul trecut scriam că parcă s-au concentrat prea mult pe fentat algoritmul platformei, anul ăsta a fost totul atât de generic încât mă gândeam cu regret că n-ar strica niște growth hacking presărat peste prezentări. În realitate problema e la mine pentru că Digitalium nu este gândită ca o conferință pentru cei care lucrează prin agenții de digital/pr/social media. Asta e lesne de înțeles când arunci un ochi prin sală și nu recunoști pe nimeni de la nicio altă agenție. Așa că însemnarea asta nu are o direcție bine definită cui se adresează asa că rog să mi se scuze nevoie de a da mental copy paste într-o postare. Experții îmi vor critica notițele pentru că sunt prea banale, iar cei o țâră curioși nu vor înțelege mare lucru pentru că n-a fost un tutorial de digital. Dar pentru că am promis cuiva că voi publica notițele, mă văd "forțat" să înșir câteva idei dezbătute luni la #Digitalium2019. În contextul Instagram Ads, s-a vorbit despre cum reclamele trebuie

Când mor să îmi băgați în buzunarul de la costum un panouzzi clasica romana

Imagine
Nu cred că e cineva pe la 30 de ani care n-a trecut prin copilărie cu un sandviș în mână. Nu conta dacă eram acasă, pe la bunici sau prin tabere, dimineața o începeam musai cu ceva mezeluri îmbrățișate de pâine proaspătă de un leu. Părinții zilelor noastre probabil că ar intra în fibrilație la gândul amestecului ăsta de carbohidrați cu carne procesată, dar pentru mine un sandviș bun e motiv de sărbătoare. Îmi plouă în gură doar gândindu-mă la niște pâine proaspătă cu ceva bacon prăjit. Sandvișul de mai mai sus l-am descoperit duminica asta la Fomizza. Eram pe grabă, îmi era foame și eram deja la a 2-a săptămână consecutivă când puneam brunchul de duminică în cui așa că n-a durat prea mult să ne împrietenim. Clasica Romana  Pesto di Peperoni, Fior di Latte, Grana Padano Zanetti, Carcioffi Spicchi, Prosciutto Cotto Casa Modena, Salami Napoli, Milano, Olio EVO Con Basilico 270g 19,00 lei Combinația e una destul de reușită și gustoasă, chit că personal l-aș fi încălzit puți

Cele mai bune merdenele Facebook meetup

Imagine
Ca un veritabil explorator culinar, sâmbătă dimineața îmi dădeam întâlnire cu niște prieteni în fața patiseriei cu cele mai bune merdenele din București. Pontul îl primisem de la cineva de încredere pe zona asta de mâncare așa că tot ce a trebuit pentru a îmi convinge o prietenă însărcinată să vină a fost să zic „cea mai bună merdenea”.  Atât și deja aveam un plan ca a doua zi să ne vedem la 11 undeva pe la Piața Amzei. Pe hârtie ne anunțaseră 6-7 temerari pentru acest merdenea-facebook-meet, dar până la urmă ne-am strâns doar vreo 4 temerari. Chiar și așa, pentru mine a fost o premieră aceasta degustare semi ad-hoc a street food-ului original: sfânta merdenea. Patiseria cu pricina se numește Comteia și de fapt este un combo de patiserie cu magazin mixt specializat pe băutură modestă și țigări la bucată. Pe cei mai slabi de înger probabil că bețivii pașnici din jur îi vor speria și vor traversa pe trotuarul de vis-a-vis, dar exploratorii adevărați sunt răsplătiți cu mer

Brunch în București: RePlace din Cotroceni

Imagine
Pentru că de când avem bestia mică simțeam că ne-am cam auto-izolat în proximitatea casei, împreună cu mândra am decis să facem ce fac toți oamenii de 30ish de ani prin seriale: să pună bazele unei tradiții în jurul brunchului de duminică cu prietenii. Zis și făcut, iar duminica trecută ne-am strâns pe la 11:30 la RePlace în Cotroceni ( maps ) să punem bazele acestei tradiții culinaro-hipstărești. Cred că eram primii lor clienți pe ziua respectivă așa că ne-am putut alege cea mai bună masă din cele 5 pe care mica terasă din spate o are. Locul e de un chillax contagios și e lesne de înțeles de ce oamenii l-au votat pe pagina celor de la Guerrilla ca fiind cea mai frumoasă terasă din București. În plus, se poate vedea și în poză liga înaltă de hipsterism în care joacă: nici nu au pahare de bere pentru berea la doză pe care o servesc. Cumva n-ar trebui să nu fiu prea critic cu ei pentru că la origini sunt o cafenea, dar le-am trecut de două ori pragul și de fiecare dată nu aveau

Cel mai bun covrig din București

Imagine
Este.. *drumroll* covrigul cu multicereale de la simigeria Matei! / detaliu mai sus În mod normal dacă eram pe Facebook aici s-ar fi oprit postarea, dar voi explica puțin dacă tot m-am încăpățânat să pun pe blog. Recent am început să dau iama cu regularitate prin simigerii pentru că avem vreo 2 apostoli la o aruncătură de noul birou. Săptămâna asta n-a fost zi fără covrigi așa că am căpătat expertiza și autoritatea necesară să emit afirmații ca cea din titlu. Repetați după mine. Multi-motherfucka-cereale. De cel puțin două ori mai bun ca cel cu semințe și e zece ori peste cel cu mac. De susan nici nu vorbesc pentru că ăla n-a fost niciodată altceva decât un compromis pentru cei care se sperie ușor de niște mac între dinți. Pe bune! ăsta cu multicereale este suspect de bun pentru ceva e făcut industrial la fiecare colț de gură de metrou. Sigur, am mâncat covrigi mai buni. Mai germani. Mai unși cu toate alifiile. Dar nici unul nu era făcut într-o simigerie de pe stra

Ziua Internațională de făcut ordine în viața digitală

Imagine
„Pentru sănătatea voastră mentală faceți cel puțin o dată pe an curățenie în viața digitală” – așa va suna cel mai probabil un mesaj de interes public prin 2030 pe PRO VR. Puțin fantezist, nu? Nu chiar.  La ce națiune de strângători de rahaturi suntem în viața reală, nici nu vreau să mă gândesc câte prostii s-au acumulat în cea digitală. La câte newslettere pe care nu le deschizi niciodată ești abonat pentru că acum 10 ani aveai impresia că ești interesat de subiectul ăla? Cu mailurile necitite joci în liga mică de 2 cifre sau ești în liga mare de 3? Te simt că ești în Champions League cu 4 sau mai multe. Sau câte remindere primești săptămânal pe task-uri care trebuiau completate acum mii de zile? Cam câte din paginile cărora le-ai dat like acum mult timp îți mai sunt de interes azi? YouTube-ul în zona de subscription e jale. În cele mai noi video-uri uploadate de canalele la care ești abonat nu găsești unul la care te-ai uita, dar nici unsubscribe n-ai da. Ăsta e hoard

În marketing există prezumția de nevinovăție?

Imagine
Adică dacă eu am impresia că tu ai făcut ceva ilegal pentru a îți promova afacerea, dar este destul de improbabil ca cineva să poată demonstra asta, pot să te consider din prima vinovat sau chiar trebuie dovezi palpabile? Vorba aia, nu se apucă nimeni să îți facă campanie de awareness pentru că te urăște. Asta e dilema mea de azi și am un exemplu concret cunoscut bucureștenilor. Pe de-o parte Capitala s-a umplut în ultimele două luni de graffiti-uri cu "I ❤️ Buchetino", pe de alta florăria de lux   Buchetino zice că  nu are nicio legătură  sau că ești  cont fals  vechi de 10 ani dacă le zici ceva de presupusul vandalism. Chit că are sediul la nici 350 de metri de graffiti-ul de pe Biblioteca Națională a României și că e singurul brand cu numele asta din țară. Chit că formularea asta a mai folosit-o anul trecut magazinul din Londra  sau tatăl antreprenoarei acum vreo două zile . N-au fost ei. Și chiar dacă există o urmă de îndoială, n-ai cum să fii sigur fără dove

Cele 10 lucruri care îți vor distruge restaurantul

Imagine
Pe la începutul anului s-a deschis pe lângă mine un loc care avea potențial să devină destinația favorită de ieșit la bere pe vreme rea sau friguroasă. Începuseră bine și cred că nu era săptămână în care să merg pe acolo de cel puțin două ori. Lucrurile au mers așa o perioadă și păreau că vor rezista primului an în probabil cea mai saturată zona de going out a Bucureștiului. Asta până când n-a mai mers. Nu s-au curățat, dar am fost acum vreo două zile p-acolo și cam bătea vântul. Aveau doar două mese ocupate din 25 cât cred că are pe două etaje.  Și probabil că patronul nu înțelege cum a ajuns în situația asta în nici măcar jumătate de an de la lansare așa că m-am gândit să îl ajut cu niște răspunsuri. Nu exact despre pub-ul lui restaurant, dar prin listă probabil că va regăsi câteva greșeli pe care le-a făcut și el. 1. Muzica care este mult prea tare. Ăsta e un blestem al nostru ca specie pentru că nu reușim să înțelegem că omul nu prea are chef de țipat peste masă atun

Ce faci pentru niște reality check săptămânal?

Imagine
Cea mai înșelătorie a social media-ului e că îți lasă impresia că toată lumea e ca tine. Că toată lumea râde cam la aceleași glume, are cam același sistem de valori și este revoltată pe același subiect. În realitate e doar o bulă mică în jurul tău pe care social media-ului a creat-o în jurul pe subiectele și cu oamenii cu care ai relaționat cel mai ușor. Asta doar pentru a te face să stai mai mult în platformă. Radu a scris bine pe acest subiect săptămâna asta în lumina evenimentelor recente din Caracal, dar mi se pare n-a dat și o soluție pentru a mai ieși din când în când în afara bulei. Oportunitate pentru mine să pun pe blog două-trei lucruri pe care le fac activ pentru nu rămâne ferecat într-un palat de cleștar. Mai mergi și pe jos sau cu mijloacele de transport în comun. Plimbarea pe jos în general face mai mult bine sănătății mentale decât celei fizice. Plimbă-te și prin cartierul ăla prin care n-ai fost niciodată. Mai schimbă-ți din când în când ruta către birou. Cob

Experimente corporatiste: pe cât dai aerul condiționat în birou vara?

Răspuns: 25.5 grade celsius Dar de unde până unde? Pentru că tot ne-am mutat recent sediul și am ajuns corporatist, mi-am zis că n-ar strica puțină știință corporatistă pe blog. Să vin și să fac o favoare României răspunzând la probleme alea grave care au acaparat de mai multe ori discuția afară la țigară a posesorilor de badge-uri de acces. În acest moment nu știu care sunt acestea, dar sunt ferm convins că le voi descoperi pe parcursul următoarelor luni de viață în Piperaland și le voi aborda pseudo-științific pentru că cine naiba are timp de trândăvit când îți sclipește falnic badge-ul la gât? Primul lucru de care m-am izbit când ne-am mutat în acest sediu provizoriu a fost cum naiba setăm aerul condiționat. Știu că poate părea o non problemă pentru că orice om a setat cândva un aer condiționat la viața lui, dar logica și orânduirile societății civilizate cad în momentul în care ai dat cu badge-ul la turnicheții de intrare. Dacă acasă n-ai pune niciodată la 18 grade aerul

Am încercat două beri sibiene: Urban IPA & Marzen

Imagine
Astea două beri le-am tot observat prin Mega Image și de vreo câteva ori le-am și luat acasă. Dar de aici până la un review pe blog a fost cale lungă. Prima oară când le-am încercat eram pe grabă și n-am mai stat să fac poze. A doua oară le-am făcut 2-3 poze, dar n-am scris punctele importante din review așa că a trebuit să mai bag o fisă. Cândva acum două săptămâni s-au aliniat toate astrele și am pus pe hârtie câteva gânduri și le-am făcut și poze. Pe scurt, pentru cine n-are timp să citească prea mult, IPA-ul mi-a plăcut mai mult decât Marzen-ul. Chiar și așa, mai au ceva de învățat. Nu mult. Doar ceva. Nume : Urban IPA / Urban Marzen Stil : Ale / Lager Alcool : 6% / 5.5% Origine : Sibiu / Romania Producător : Urban Brewery SIBIU Preț : 6.99 lei la Mega Image Încep cu Urban IPA pentru că are potențial. Primul lucru pe care l-am remarcat când am turnat berea a fost arămiul închis pe care îl avea. Un semn că ce urmează să beau o să fie destul de amar și tare. Pe zona

Bucur - bere de bulevard

Imagine
Ajung acum vreo câteva săptămâni Pe Baricade și văd pe tabla de la intrare anunțul că au bere nouă la draft. Având în vedere prețul, proximitatea Baricadelor de biserica Bucur și a unor tentative trecute în zonă de a face bere artizanală, când am citit anunțul am presupus direct că e ceva bere hipstărească. Ne-am luat toți de la masă, am gustat, a fost bun, ne-am mai luat. Nu vă zic cât de mare mi-a fost surpriza când primesc săptămâna trecută invitație la evenimentul de lansare undeva într-o brasserie pe Calea Victoriei. Nu neapărat pentru că berile hipstărești nu prea fac evenimente de lansare, dar pentru că invitația era trimisă de URBB (Carlsberg, Guinness, Tuborg, Holsten, Skol, etc.). Cum se zicea pe la 1880 toamna, jos pălăria pentru cum m-am păcălit singur. Dar să vorbim despre bere nițel. Nume : Bucur Stil : Pilsner Alcool : 5% (probabil, e doar la draft și n-am văzut vreo etichetă) Origine : Romania Producător : United Romanian Breweries Bereprod Preț : 11 lei

Totul e o trilogie, totul e un reboot

Am dat întâmplător pe YouTube de "The Best Upcoming ACTION Movies 2019 & 2020 (Trailer)" și cum nu aveam altceva mai bun de făcut am apăsat play.  Mai mult de jumătate din super filmele ce vor apărea în următoarea perioadă sunt reboot-uri: Teminator nou, dar și cu actorii vechi.  Un film cu Rambo pe care nu l-a cerut nimeni, dar care pare să fie ultimul din serie.  Mulan, dar film artistic de data asta.  Charlie's Angels pentru că e credibil ca trei gagici fără masă musculară să bată mercenari tip dulap de haine Angel Has Fallen care este a nu știu câta tentativă de asasinare a președintelui în seria Has Fallen . Star Wars 9 pentru că seria merită să se încheie cu un film mediocru Jumanji 3: The Next Level - că niciunul de mai sus nu trecea pragul absurdității în așa hal Mai țineți minte zilele alea când vedeai un film și aia era. N-aveai 2 jocuri oficiale pe telefon, 3 desene animate pentru ăla micu, un web series, 2 spin-off-uri, 3 origin stories și u

Primul pas spre o putere nucleară e să faci o mașină decentă!

Imagine
Poți să o arzi pe super îndoctrinare și să fii super adorat de supușii tăi, dar în adâncul sufletului tău știi că economia e pe butuci și totalitarismul ăsta afișat cu parade și panglici colorate e pe super depresie. Internațional o arzi cu aroganță și tupeu, dar la final tot trebuie să recunoști că ai o economie care nu funcționează. Din vina ta evident pentru că doar tu ești mărețul lider. Dacă funcționa, era în stare să facă măcar o mașină care să fie pe gustul tău. Pe bune. Imaginați-vă următoarea situație: E frig afară. Stau deja de 3 ore cu o pancartă pe care aproape mi-au înghețat degetele prin mănușile peticite. Aștept cuminte pe locul desemnat pentru mărețul sincron când trece alesul lui Dumnezeu. Îmi e puțin mai mult foame, dar oricum nu aveam de mâncare acasă. Nici căldură. Măcar aici mai stau de vorbă cu vecinii care au venit și ei "voluntar" pentru întâmpinarea liderului suprem. Râdem printre aburi și d-odată începe forfota. Vine!  se aude de unde

Ricoh GR III: 5 luni cu o cameră foto compactă în buzunar

Imagine
Dacă îi spui cuiva în 2019 că ai dat o căruță de bani o cameră foto compactă, îți va râde în față. Cumva pe bună dreptate pentru că majoritatea compactelor ieftine sunt niște glume proaste. Îți mai speli din păcate cu un DSLR sau un mirror-less, dar nu cu o săpunieră. Cum să dai bani pe ceva ce a fost omorât iar și iar de telefoanele mobile? Păi de banii ăia îți luai ultimul model de telefon și nu mai aveai ceva în plus de cărat. Sigur, eu aș putea să zic că e vorba de cum te simți când folosești camera, dar mai bine nu cădem pradă nevoii universale de a îi dovedi celuilalt de pe internet că doar tu ai dreptate. După cum spuneam mai devreme, de vreo 5 luni camera asta în permanență în buzunar și am ajuns să îi apreciez și cele bune și cele rele. Cele rele nu prea sunt multe, dar pot să fie ușor supărătoare. Surprinzător, cât de slabă e bateria nu este unul dintre ele. Chiar dacă se pune în cap după 150-200 de poze, se încarcă ușor de la bateria externă prin USB-C așa că n-am

10 poze de la prezentarea echipelor din Turul Franței 2019

Imagine
Viața e o serie de coincidențe plăcute. La concluzia asta am ajuns acum când doream să scriu câteva rânduri despre aceste poze care parcă îmi plac din ce în ce mai mult cu cât mă uit mai mult la ele. Prima coincidență e că nici nu știam că există o prezentare oficială a echipelor cu două zile înainte de marele start. În atmosferă de sărbătoare, cu multe selfie-uri și zâmbete, timp de aproape 2 ore mi-au trecut prin față toți cei 176 de rutieri. A doua a fost că la intrarea în Galeriile Saint-Hubert să se facă un mini abuteiaj care practic forțau echipele să se oprească preț de câteva minute fix în fața mea. Fără acest mic "ajutor" n-aveam nicio șansă reală să fac o singură poză decentă. A 3-a e practic cireașa de pe tort: strada unde am făcut toate pozele se numește Rue d'Arenberg. Pozele le-am pus și pe Facebook, dar știu că atunci când o să vreau să le revăd o să blestem lipsa oricărui algoritm de căutare așa că e mai bine să fie

Pune acolo și niște buget de promovare

Imagine
Nu e păcat să bagi mii spre zeci de mii în concept și producție video ca apoi să lași video-ul în paragină cu 8000 de views? Înțeleg că toată lumea își dorește să facă virale, dar parcă e păcat să nu bagi nimic în media. Niște mărunțiș acolo. Atâta muncă pe care nu o vede aproape nimeni. Iar exemplu de mai jos este un caz fericit pentru că s-a dus organic până pe Reddit de unde l-am pescuit, dar video-urile astea în general își plâng suferința la câteva zeci-sute de views. Hashtag păi media nu e la mine. Dacă n-ai idee cât ar trebui să fie bugetul de promovare, n-ai cum să dai greș cu minim 25% din costurile totale de producție a respectivului material. Doamne ajută!

Bere Grivița - review și 5 poze de la lansare

Imagine
Acum vreo săptămână confirm fără să clipesc invitația la deschiderea unei noi fabrici de bere. Am scanat repede invitația și nu i-am acordat prea multă importanță: readucerea la viață a unei clădiri din 1892 - super! fabrică transparentă de bere - n-are cum să strice... noua Bere Grivița produsă de Matei Lucescu și echipa sa - nu știu cine este, dar bravo lui. Așa că pot spune că am fost surprins aseară când ajung și dau peste un fel de reuniune neoficială a generației de aur a fotbalului românesc. *moment de iluminare * Aaaa. E nepotul lui Il Luce! Din respect pentru munca depusă de Matei și în totală contradicție cu ce a scris deja toată presa, această însemnare vorbește doar despre bere. Pe scurt lucrurile stau cam așa pentru cele două variante îmbuteliate: Nume : Bere Grivița Dark Gold / Bere Grivița Dark Stil : Pilsner / Bere Neagra îi zic ei Alcool : 4.6% / 5% Origine : București / Romania Producător : Fabrica Grivița S.R.L Preț : 11 lei pe berero stor